International

Erdogan ameninţă Europa că ‘va deschide porţile’ pentru refugiaţii sirieni

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ameninţat joi că ‘va deschide porţile’ ţării sale pentru refugiaţii sirieni spre Europa, în replică la criticile lansate de Uniunea Europeană împotriva ofensivei militare a Ankarei în nord-estul Siriei, transmite dpa.

‘Ascultă, Uniunea Europeană! Nu poţi eticheta operaţiunea noastră drept o invazie’, a declarat Erdogan la Ankara, potrivit Agerpres. ‘Atunci vom deschide porţile şi vom trimite 3,6 milioane de refugiaţi’, a continuat preşedintele turc, insistând că operaţiunea militară din Siria are ca obiectiv doar ‘eliminarea terorii’.

Erdogan a mai afirmat că forţele armate turce ‘au neutralizat’ 109 ‘terorişti’ în a doua zi a ofensivei lor la est de Eufrat.

Turcia vrea să evite crearea unui ‘stat terorist’ de-a lungul frontierei sale, a declarat preşedintele, referindu-se la miliţia kurdă care controlează zone întinse din nord-estul Siriei.

‘Vom distruge ce a mai rămas din ei’, a mai spus Erdogan, cerându-le luptătorilor kurzi să predea armele.

Turcia a lansat miercuri o ofensivă împotriva miliţiei kurde Unităţile de protecţie a poporului (YPG), aliată a occidentalilor în lupta împotriva jihadiştilor, suscitând un val de critici internaţionale şi ameninţarea unor sancţiuni americane. 

Autorităţile din Turcia au arestat joi peste 20 de persoane acuzate de “propagandă teroristă” şi împotriva ofensivei turce în Siria şi de “incitare la ură”, informează AFP. Împotriva opozanţilor care critică operaţiunea militară a fost deschisă o anchetă.

Conform agenţiei de presă Anadolu, preluată de AFP, la Mardin, în sud-estul Turciei, au fost reţinuţi 21 de utilizatori ai reţelelor sociale online. Miercuri noaptea fusese arestat şi coordonatorul site-ului de internet al ziarului de opoziţie BirGun, Hakan Demir, în legătură cu un mesaj pe contul de Twitter al publicaţiei, care menţiona că bombardamentele turce au rănit civili.

Demir a fost eliberat joi după-amiază, însă autorităţile i-au confiscat paşaportul.

Biroul procurorului general din Ankara a anunţat că a fost deschisă o anchetă împotriva a doi lideri ai partidului pro-kurd HDP, Sezai Temelli şi Pervin Buldan, şi a altor membri ai aceleiaşi formaţiuni politice. Ei sunt suspectaţi de “propagandă teroristă” prin denigrarea ofensivei declanşate miercuri de Turcia împotriva miliţiei kurde YPG (Unităţile de Protecţie a Poporului).

HDP este singurul partid politic din Turcia care s-a opus intervenţiei armate, pe care mai mulţi lideri au calificat-o drept “invazie”. Joi, Temelli şi-a menţinut poziţia şi a cerut guvernului “să înceteze imediat această operaţiune militară unilaterală”, considerând că este vorba de o “agresiune” şi de o “tentativă de ocupaţie”.

În general, personalităţile politice şi vedetele din Turcia difuzează mesaje elogioase la adresa armatei cu ocazia fiecărei operaţiuni, remarcă AFP.

Luptătorii kurzi din YPG au fost susţinuţi de Statele Unite şi partenerii occidentali ai Washingtonului împotriva Statului Islamic, însă Turcia consideră că este vorba de o organizaţie teroristă care îi ameninţă securitatea.

Anul trecut, cu ocazia unei alte ofensive împotriva YPG, autorităţile turce au arestat sute de persoane sub aceeaşi acuzaţie de “propagandă teroristă” în reţelele sociale. Miercuri, cu câteva ore înainte de începutul bombardamentelor turce din Siria, poliţia a anunţat că au fost deschise anchete împotriva a 78 de utilizatori de internet suspectaţi tot de această infracţiune.

Unele organizaţii neguvernamentale critică frecvent limitarea libertăţii de exprimare sub conducerea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, în special după tentativa de puci din 2016, care a fost urmată de represiuni la scară mare. 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

4 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More