International

Erdogan compară seismele care au lovit ţara sa cu bombele atomice: 35.418 morţi în Turcia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a comparat marţi impactul celor două seisme care i-au lovit ţara săptămâna trecută cu efectele unor “bombe atomice”, anunţând că bilanţul actual se ridică la 35.418 morţi. El a apreciat totodată că orice altă ţară din lume s-ar fi confruntat cu aceleaşi dificultăţi ca Turcia în urma unei astfel de catastrofe, relatează Reuters şi Boursorama, potrivit Agerpres.

Peste 2,2 milioane de persoane au părăsit zonele lovite de seisme, a indicat Erdogan, potrivit căruia condiţiile în care se desfăşoară operaţiunile de salvare în aceste regiuni se ameliorează de la o zi la alta.

Echipele de salvare au reuşit în cursul zilei de marţi să extragă opt persoane care au supravieţuit în mod miraculos sub dărâmături, în timp ce lucrătorii umanitari încearcă să vină în ajutor supravieţuitorilor rămaşi fără adăpost în condiţii de iarnă.

Printre cele opt persoane salvate figurează doi fraţi de 17 şi 21 de ani, care erau prinşi în capcana unui imobil prăbuşit în provincia Kahramanmaras şi o femeie în oraşul Hatay, au informat media turce.

Un rezident sirian de 65 de ani şi o adolescentă siriană de 15 ani au fost găsiţi în viaţă sub ruine la Antakya.

Echipele de salvare au lucrat toată noaptea pentru a găsi supravieţuitori, dar unele dintre ele au început să-şi reducă operaţiunile, temperaturile scăzute reducând şansele de supravieţuire. Salvatori polonezi, care fac parte din numeroasele echipe internaţionale sosite cu avionul în ţară, au anunţat că vor pleca miercuri.

Potrivit Confederaţiei turce a întreprinderilor şi afacerilor, catastrofa ar putea să coste Turcia circa 84 miliarde de dolari. La rândul său, ministrul turc al urbanizării, Murat Kurum, a estimat că circa 42.000 de clădiri în zece oraşe fie s-au prăbuşit, fie trebuie demolate sau au fost grav avariate.

Zeci de locuitori şi salvatori şi-au exprimat nemulţumirea faţă de lipsa de apă, hrană, medicamente, saci de mortuari şi macarale în primele zile care au urmat seismului şi mulţi au criticat ritmul lent şi centralizarea răspunsului Autorităţii turce pentru gestionarea catastrofelor şi a situaţiilor de urgenţă (AFAD).

“Oamenii nu au murit din cauza cutremurului, ci din cauza precauţiilor care nu au fost luate din timp”, a declarat Said Qoudsi, care s-a deplasat la Kahramanmaras de la Istanbul pentru a-şi înhuma unchiul, mătuşa şi cei doi fii ai lor, în timp ce două fiice ale lor sunt date în continuare dispărute.

Articole recente

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

4 minute ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

7 minute ago

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

3 ore ago

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More