International

Erdogan declară că o crimă împotriva umanităţii este comisă în Gaza şi cere o “încetare umanitară a focului”

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a denunţat vineri, la Astana, în cadrul unui summit al statelor turcice, că în Fâşia Gaza se comite în prezent o “crimă împotriva umanităţii” şi a cerut oprirea uciderii civililor, indiferent dacă sunt arabi sau evrei, potrivit EFE, precizează Agerpres.

Totodată, Erdogan a făcut apel la instituirea cât mai repede posibil în Fâşia Gaza a unei “încetări a focului umanitare” şi a asigurat că “îşi va continua” eforturile de a pune capăt conflictului declanşat de atacul fără precedent al grupării islamiste Hamas în sudul Israelului la 7 octombrie, notează AFP.

“Ceea ce se întâmplă acum în Gaza este o crimă împotriva umanităţii”, a declarat liderul turc la cel de-al 10-lea summit al Organizaţiei Statelor Turcice (OST), care are loc în capitala kazahă Astana.

Erdogan a subliniat că ‘în Palestina’ are loc o “tragedie fără precedent”, în timp ce “şcoli, case şi tabere de refugiaţi sunt bombardate fără milă”, adăugând că “prioritatea noastră este de a stabili rapid o încetare a focului umanitară”.

“Lansăm un apel către părţi la încetarea focului, să permită ajutorul umanitar şi să înceteze uciderea civililor, indiferent de naţionalitatea lor – evrei sau arabi”, a adăugat el.

“Lucrăm la noi mecanisme care să garanteze securitatea tuturor, fie că sunt musulmani, creştini sau evrei”, a asigurat Erdogan în cadrul acestui summit, care a reunit şefi de stat şi prim-miniştri din Azerbaidjan, Ungaria Kîrgîzstan, Turkmenistan şi Uzbekistan, în afară de Turcia.

“Eforturile noastre de a pune bazele unei conferinţe internaţionale de pace continuă”, a spus el.

“La drept vorbind, crime împotriva umanităţii sunt comise în Gaza exact de 28 de zile”, a afirmat Erdogan, în timp ce guvernul Hamas a anunţat un bilanţ de mii de civili ucişi în urma bombardamentelor israeliene, ca represalii după atacul sângeros al combatanţilor Hamas din 7 octombrie.

Erdogan a acuzat la sfârşitul lunii octombrie Israelul de “crime de război” şi Occidentul că este “principalul vinovat al masacrelor din Gaza”, declaraţii care au determinat Israelul să-şi recheme diplomaţii din Turcia.

Preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev, gazda summitului, a subliniat că “civilii din Fâşia Gaza, în special copiii şi persoanele în vârstă, sunt cei care devin victime ale confruntărilor”.

“Principala sarcină este să le asigurăm securitatea”, a spus el, anunţând că ţara sa va trimite un ajutor umanitar de un milion de dolari în Palestina.

Preşedintele uzbek Şavkat Mirzoiev a subliniat, de asemenea, necesitatea unui armistiţiu umanitar în Gaza şi a făcut apel la încetarea ostilităţilor, anunţând trimiterea unui ajutor umanitar de 1,5 milioane de dolari pentru Fâşia Gaza.

În afară de Turcia, OST cuprinde Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan, iar Turkmenistan şi Ungaria participă în calitate de observatori.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

3 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

3 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

4 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

4 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

4 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More