International

Erdogan: Scopul nostru este să ajungem la 15 miliarde de dolari în ce priveşte volumul schimburilor comerciale

Preşedintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că volumul total al schimburilor comerciale româno-turce a ajuns la 10 miliarde de dolari, în doi ani consecutivi, şi că obiectivul este de 15 miliarde de dolari, potrivit Agerpres.

Precizările au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă comune susţinute alături de premierul Marcel Ciolacu, aflat în vizită la Ankara. Liderul turc a subliniat că legăturile economice constituie “locomotiva” relaţiilor bilaterale.

“Scopul nostru nou este să ajungem la 15 miliarde de dolari. Facem paşi fermi în această direcţie. Aproximativ 19.000 de companii turceşti care operează în România contribuie semnificativ la acest succes şi la prietenia dintre cele două ţări. Investiţiile societăţilor noastre în România s-au apropiat la suma de 8 miliarde de dolari, inclusiv cele din ţările terţe. Ne-am concentrat pe modalităţi de creştere a cooperării noastre în domeniul energiei”, a precizat Recep Erdogan.

Preşedintele Turciei a declarat că relaţiile dintre Turcia şi România “se dezvoltă pe zi ce trece” datorită vizitelor la nivel înalt, invocând în acest sens şi vizita recentă efectuată de către vicepreşedintele Cevdet Yilmaz, ministru al apărării naţionale şi al afacerilor externe.

“În timpul mandatului meu de prim-ministru, am adus relaţiile noastre cu România la nivelul de parteneriat strategic în anul 2011. Astăzi, prin declaraţia comună pe care am semnat-o cu domnul prim-ministru, am asigurat înfiinţarea Consiliului de Cooperare Strategică la nivel înalt Turcia-România. Am prezidat prima şedinţă a acestui mecanism. Astfel, am luat o nouă cotitură istorică în relaţiile noastre”, a spus preşedintele turc.

Potrivit acestuia, cooperarea în industria de apărare şi în domeniul militar constituie “unul dintre pilonii importanţi” ai relaţiilor cu România.

“Contribuim la securitatea şi stabilitatea regiunii noastre prin desfăşurarea de activităţi comune cu România, atât la nivel bilateral, cât şi sub egida NATO; cele patru avioane de război F-16, care au servit în spaţiul aerian românesc timp de patru luni, până la sfârşitul lunii martie, ca parte a misiunii de poliţie aerienă NATO. Noi lucrăm împreună cu România ca două ţări aliate NATO şi riverane la Marea Neagră. După cum ştiţi, am înfiinţat Grupul operativ de contramăsuri pentru minele în derivă la Marea Neagră, cu participarea Bulgariei”, a declarat Recep Tayyip Erdogan.

El a menţionat că Turcia va dezvolta relaţiile cu România şi că următoarea întâlnire va avea loc la Bucureşti.

“Vom continua să lucrăm pentru dezvoltarea relaţiilor noastre cu România, aliatul nostru în NATO, partenerul strategic şi vecinul nostru la Marea Neagră, în conformitate cu cerinţele şi interesele ţărilor noastre. Sper că deciziile pe care le-am luat în cadrul şedinţei consiliului nostru şi acordurile pe care tocmai le-am semnat vor fi benefice, vor fi într-un ceas bun pentru ţările noastre. Următoarea întâlnire va avea loc la Bucureşti şi vreau să-i mulţumesc încă o dată domnului prim-ministru şi delegaţiei sale pentru această vizită”, a spus preşedintele Turciei.

Premierul Marcel Ciolacu, însoţit de o delegaţie de miniştri, se află marţi, la Ankara, într-o vizită oficială, la invitaţia preşedintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdogan.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, vizita oficială constituie un moment cheie de la stabilirea Parteneriatului Strategic între România şi Turcia, în decembrie 2011, prin operaţionalizarea Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt, echivalentul şedinţelor comune de guvern. 

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

2 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

2 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

2 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

2 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

3 ore ago

Grupul Vertik organizează un eveniment dedicat antreprenorilor care îşi doresc să îşi diversifice sursele de finanţare

Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More