International

Erdogan se declară încrezător în reintegrarea treptată a Turciei în programul american de avioane F-35

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat încrederea în reintegrarea progresivă a Turciei în programul american de F-35 şi în faptul că Ankara va primi avioanele de vânătoare conform “unui acord” cu preşedintele SUA, Donald Trump, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Washingtonul a exclus Turcia din programul său de dezvoltare a avioanelor de vânătoare F-35 în 2019, iar după un an a impus sancţiuni Ankarei, cu toate că aceasta este un aliat în cadrul NATO, din cauza achiziţiei sistemului rus de apărare antiaeriană S-400.

Dar, de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, cele două ţări par dornice să pună capăt conflictului lor.

“Cred că dl Trump va rămâne fidel acordului pe care l-am încheiat. Cred că în timpul mandatului său vor fi livrate treptat Turciei avioane F-35”, a declarat Erdogan, citat sâmbătă de agenţia turcă de stat Anadolu.

El nu a furnizat mai multe detalii despre acord, dar a spus că această iniţiativă “face parte dintr-o revoluţie geo-economică”.

“Problema F-35 nu este doar o problemă de tehnologie militară pentru noi, ci şi o problemă de parteneriat puternic în organisme internaţionale precum NATO”, a adăugat el.

Sancţiunile împotriva sectorului de apărare turc au deteriorat relaţiile dintre cei doi aliaţi, dar weekendul trecut, trimisul Washingtonului la Ankara, Tom Barrack, a declarat că acestea ar putea fi ridicate “până la sfârşitul anului”.

Potrivit diplomatului, preşedinţii american şi turc le vor cere miniştrilor de externe să găsească “o modalitate de a pune capăt acestora”. “Sunt convins că vom avea posibilitatea de a găsi o soluţie până la sfârşitul anului”, a precizat diplomatul.

În martie, Erdogan a discutat cu Trump despre necesitatea de a finaliza un acord care să permită Turciei să cumpere avioane de vânătoare F-16 americane şi să fie reprimită în programul de dezvoltare a avioanelor F-35.

Luna trecută, el a afirmat că ridicarea sancţiunilor americane este iminentă.

Articole recente

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

9 minute ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

o oră ago

Marius-Gabriel Lazurcă – rechemat din calitatea de ambasador al României în Statele Unite Mexicane

Marius-Gabriel Lazurcă a fost rechemat din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în…

2 ore ago

Grupul EVERGENT Investments anunță active record de 3,72 miliarde de lei, la 30 iunie 2025

Grupul EVERGENT Investments, un jucător important în sectorul financiar, a înregistrat un record de 3,72…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More