Categories: Fără categorie

Erdogan sfidează ameninţările americane cu sancţiuni după ce Turcia a testat rachete antiaeriene ruseşti S-400

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a sfidat duminică ameninţările Washingtonului cu privire la posibile sancţiunii împotriva ţării sale în urma achiziţiei şi testării sistemelor antiaeriene ruseşti S-400, relatează AFP, potrivit Agerpres.

”Oricare ar fi sancţiunile voastre, nu întârziaţi să le aplicaţi !”, a spus Erdogan într-un discurs retransmis la televiziune din oraşul Malatya. ”Voi ne spuneţi să expediem înapoi (rachetele) S-400. Dar noi nu suntem un stat tribal, suntem Turcia”, a adăugat el.

Statele Unite au avertizat vineri că relaţiile lor Turcia, aliat oficial în cadrul NATO, ar putea avea serios de suferit în urma recentelor teste cu rachete S-400 efectuate de armata turcă, Washingtonul avansând inclusiv posibilitatea unor sancţiuni.

Achiziţia acestor sisteme antiaeriene de către Turcia, efectuată în contextul unei apropieri între Moscova şi Ankara, a provocat fricţiuni între guvernul turc şi mai multe state occidentale, care invocă incompatibilitatea acestor sisteme cu cele ale NATO sub aspectul inter-operabilităţii.

După livrarea de către Rusia a primei baterii de rachete S-400 anul trecut, Washingtonul a suspendat participarea Turciei la programul de fabricaţie a avionul american multirol de ultimă generaţie F-35, motivând că în procesul de instruire a militarilor turci pentru folosirea rachetelor S-400 Rusia ar putea obţine secrete tehnologice ale acestui avion.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

2 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

2 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

2 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

2 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

2 ore ago

Grupul Vertik organizează un eveniment dedicat antreprenorilor care îşi doresc să îşi diversifice sursele de finanţare

Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More