International

Erdogan spune că Turcia vrea să devină membră a Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat vineri că Turcia vrea să devină partener în cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), şi că nu există niciun motiv ca ţara sa să nu fie membru permanent al organizaţiei, au transmis postul NTV şi alte media din Turcia, preluate de Reuters, potrivit Agerpres.

‘Noi spunem să fim incluşi nu ca partener de dialog, ci ca partener în organizaţie la fel ca ceilalţi’, le-a spus Erdogan reporterilor în avionul cu care a revenit de la summitul OCS desfăşurat în capitala kazahă, Astana.

‘Poate dura ceva timp’, a adăugat el.

Pe de altă parte, Erdogan, care s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin la Astana, s-a arătat încrezător că coridorul din Marea Neagră care a permis transportul cerealelor ucrainene ar putea fi relansat.

O posibilă vizită a lui Putin în Turcia ar putea deschide calea pentru o nouă perioadă de apropiere între Turcia şi Siria, a mai afirmat Erdogan, potrivit surselor citate.

‘Am putea să extindem invitaţia către dl. Putin şi la (preşedintele sirian) Bashar al-Assad. Dacă dl. Putin poate efectua o vizită în Turcia, acesta ar putea fi startul unui nou proces’, a adăugat liderul turc.

El a mai spus că doar Statul Islamic şi luptătorii kurzi sunt împotriva restabilirii relaţiilor între Turcia şi Siria, grav afectate în urma războiului civil din Siria declanşat în 2011 în care Ankara i-a sprijinit pe rebelii care doreau înlăturarea lui Assad.

Articole recente

ANALIZĂ XTB: Recorduri istorice pentru aur în această toamnă. Piața este susținută de nevoia investitorilor de siguranță

Prețul aurului a fost din nou în centrul atenției, deoarece a atins un nou maxim…

2 minute ago

Ucraina/ Starlink a căzut pe toată linia frontului în mijlocul întreruperii globale a serviciului de internet

Serviciul de internet prin satelit Starlink a încetat să funcţioneze pe toată linia frontului din…

6 minute ago

Nazare: Interesul american se concentrează asupra unor domenii strategice: infrastructură, energie, tehnologie, sănătate

Investitorii americani sunt interesaţi de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie şi sănătate, a anunţat…

45 de minute ago

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

2 ore ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More