International

Erdogan: Turcia doreşte să contribuie la oprirea ”vărsării de sânge” în războiul dintre Rusia şi Ucraina

Turcia doreşte să contribuie la oprirea ”vărsării de sânge” în războiul dintre Rusia şi Ucraina, în pofida obstacolelor mari, a declarat joi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, în cadrul unui summit regional desfăşurat în Kazahstan, transmite dpa, potrivit Agerpres.

“Obiectivul nostru este de a contribui la oprirea vărsării de sânge cât mai curând posibil prin menţinerea impulsului obţinut în pofida dificultăţilor din teren”, a spus Erdogan, cu câteva ore înaintea unei întâlniri prevăzute cu omologul său rus Vladimir Putin.

“O pace corectă poate fi obţinută prin diplomaţie”, a adăugat preşedintele turc, care a luat cuvântul în faţa liderilor regionali reuniţi în capitala kazahă Astana, unde are loc Conferinţa cu privire la interacţiune şi măsuri de consolidare a încrederii în Asia.

Miercuri, Kremlinul a transmis miercuri că se aşteaptă ca preşedintele turc să-i facă omologului său rus o propunere concretă de mediere a conflictului în Ucraina, în cadrul întâlnirii preconizate pentru joi în Kazahstan între cei doi lideri.

Membră NATO, Turcia, foarte dependentă de gazele şi petrolul rusesc, a depus eforturi de la ofensiva rusă din 24 februarie să-şi menţină relaţiile deopotrivă cu Ucraina şi Rusia.

Ankara a jucat un rol-cheie într-un schimb de prizonieri din septembrie între Rusia şi Ucraina şi în încheierea în iulie, sub egida ONU, a unui acord între cele două ţări care să permită reluarea exportului de cereale ucrainene prin Marea Neagră şi Bosfor.

În două rânduri, ea a găzduit o reuniune între reprezentanţi ruşi şi ucraineni pe teritoriul său în martie pentru negocieri, care în cele din urmă au eşuat, cele două tabere aruncându-şi una alteia responsabilitatea pentru aceasta.

Erdogan s-a întâlnit cu Putin de trei ori în ultimele trei luni şi discută telefonic regulat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Preşedintele turc pozează în mediator privilegiat şi îşi doreşte de mult timp să-i aşeze pe liderii rus şi ucrainean la masa negocierilor.

Marţi, şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, a cerut Rusiei şi Ucrainei o încetare a focului ”cât mai curând posibil”.

Având în vedere dependenţa sa de petrolul şi gazele ruseşti, Turcia nu s-a alăturat sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei.

Erdogan, a cărui ultimă întâlnire cu Putin datează din septembrie, în marja unui summit regional din Uzbekistan, doreşte să crească schimburile comerciale cu Moscova pentru a ajuta economia Turciei, aflată în dificultate, înainte de alegerile prezidenţiale din iunie.

Miercuri, preşedintele turc s-a întâlnit la Astana cu omologul său kazah Kasîm-Jomart Tokaev, cei doi fiind fotografiaţi în timp ce joacă ping-pong, după semnarea a şase acorduri, de la securitate la comerţ.

Imaginile de la jocul de ping-pong al celor doi bărbaţi de stat au fost savurate de utilizatorii de reţele sociale, între altele pentru stilul neobişnuit al lui Erdogan de mânuire a paletei, notează dpa.

Articole recente

Aflată în SUA, Christine Lagarde apără indepedenţa băncilor centrale

Este periculos să subminezi independenţa băncilor centrale, a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde,…

7 secunde ago

SUA: Garda Naţională, desfăşurată la Washington, începe să poarte arme

Garda Naţională americană, mobilizată la Washington, a început să poarte arme duminică în capitală, unde…

5 minute ago

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

20 de ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

21 de ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

21 de ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

21 de ore ago

This website uses cookies.

Read More