International

Ericsson în picaj după ce directorul a spus că este posibil ca firma să fi făcut plăţi către ISIS

Acţiunile producătorului suedez de echipamente de telecomunicaţii s-au prăbuşit miercuri la prânz cu aproape 14,5%, după ce compania a dat publicităţii rezultatele unei anchete interne care arată că este posibil ca Ericsson să fi făcut plăţi către gruparea jihadistă Statul Islamic pentru a avea acces la anumite rute de transport din Irak, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Într-un interviu pentru cotidianul Dagens Industri, directorul general Borje Ekholm a spus că ancheta internă demarată de Ericsson a identificat “o serie de cheltuieli neobişnuite datând din 2018”, adăugând însă că firma nu a putut stabili cine a fost beneficiarul final al banilor. “Vedem că au fost cumpărate rute de transport prin zonele care au fost controlate de organizaţii teroriste, inclusiv ISIS”, a spus Ekholm.

Deşi Ericsson a subliniat că nu a putut stabili dacă vreunul dintre angajaţii săi a fost implicat în mod direct în finanţarea unor astfel de organizaţii, compania a precizat că în urma anchetei mai mulţi angajaţi au părăsit firma.

Anunţul celor de la Ericsson vine după ce în luna octombrie a anului trecut compania suedeză a fost acuzată de Departamentul american de Justiţie de încălcarea unui acord amiabil, în valoare de un miliard de dolari, încheiat cu procurorii în 2019 pentru a pune capăt unei anchete de corupţie.

În 2019 o divizie a Ericsson AB şi-a recunoscut vinovăţia după o anchetă de doi ani cu privire la practici de mită şi corupţie în Asia şi Orientul Mijlociu. În luna octombrie a anului trecut, dosarul a reapărut la lumină, după ce Departamentul american de Justiţie a acuzat compania suedeză de încălcarea acordului prin faptul că nu a furnizat anumite documente către DOJ.

Dacă Departamentul american de Justiţie va considera că există suficiente dovezi pentru a demara o nouă anchetă, acest fapt ar putea conduce la amenzi consistente, susţine Mads Rosendal, analist la Danske Bank Credit Research.

Articole recente

Elena Udrea: Da, am fost audiată în dosarul fostului adjunct al SRI Florian Coldea

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni că a fost audiată în dosarul fostului adjunct…

21 de minute ago

Acționarii Hidroelectrica au aprobat prelungirea cu două luni a duratei mandatelor pentru doi membri provizorii din cadrul Consiliului de Supraveghere

Acționarii Hidroelectrica au aprobat prelungirea cu două luni a duratei mandatelor pentru doi membri provizorii…

2 ore ago

Grupul rus Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani în China

Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani pe piaţa din China, a declarat…

2 ore ago

CONAF/ASTRA solicită transparență, predictibilitate și prețuri competitive pe piața de asigurări RCA

Vineri, 5 septembrie, o delegație a ASTRA, Asociația pentru Sustenabilitate Transportatorilor Rutieri Autorizați, membră CONAF,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More