International

Este “extrem de important” ca Washingtonul să-şi menţină sprijinul pentru #Ucraina (Stoltenberg)

Este “extrem de important” ca SUA să-şi menţină sprijinul pentru Ucraina în războiul pe care Rusia l-a declanşat împotriva ei, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat France Presse, potrivit Agerpres.

“Ţările europene membre ale Alianţei şi Canada pot evident să facă mai mult, dar este extrem de important ca SUA să continue să furnizeze sprijin Ucrainei”, a declarat Stoltenberg în marja unei reuniuni a Comunităţii Politice Europene (CPE), la palatul din Blenheim, în apropiere de Oxford, în Regatul Unit.

“Trebuie să fie un efort comun între America de Nord şi Europa, iar SUA sunt de departe aliatul cel mai important. Deci, mă aştept ca ele să continue să susţină Ucraina”, a mai spus Stoltenberg, întrebat despre eventualitatea unei sistări a ajutorului militar american pentru Ucraina în cazul revenirii lui Donald Trump la Casa Albă.

Această ipoteză îngrijorează o parte din ţările NATO şi Ucraina, în special după desemnarea lui J.D.Vance de către Trump pentru postul de vicepreşedinte dacă va fi ales în noiembrie.

J.D.Vance, senator de Ohio, se opune ferm continuării ajutorului militar american pentru Kiev. El s-a declarat împotriva acordării unui ajutor de 61 miliarde de dolari, votat în final de Congres după luni întregi de tergiversări.

Dar, potrivit lui Stoltenberg, care îşi va părăsi atribuţiile în octombrie după zece ani la conducerea NATO, “este în interesul SUA, inclusiv pentru securitatea lor, să susţină Ucraina”.

“Dacă preşedintele (rus Vladimir) Putin câştigă în Ucraina, va fi o tragedie nu doar pentru ucraineni, ci aceasta va face de asemenea lumea un loc mai periculos şi mai vulnerabil”, a insistat el.

SUA furnizează aproape jumătate din ajutorul militar pentru Ucraina, al cărui total se ridică la peste 100 miliarde de euro de la declanşarea invaziei ruse în februarie 2022.

Dar Donald Trump şi aliaţii săi din Congres ameninţă să oprească contribuţia americană, estimând că SUA nu pot susţine la nesfârşit această ţară în război.

Donald Trump a mai asigurat că el ar putea rezolva acest conflict în 24 de ore, sporind temerile Kievului cu privire la o soluţie ce îi va fi impusă.

“Dacă vrem să negociem o soluţie în care Ucraina să rămână un stat suveran şi independent, cel mai bun mijloc de a ajunge la aceasta este să-i furnizăm mai mult ajutor Ucrainei”, a subliniat secretarul general al NATO.

“În acest moment, preşedintele Putin crede că poate câştiga pe câmpul de luptă, dar noi trebuie să-l convingem de contrariu şi atunci va dori să se aşeze la masa negocierilor pentru a găsi o soluţie”, a mai explicat el.

NATO a anunţat săptămâna trecută în cursul unui summit la Washington mai multe măsuri care urmăresc să facă ajutorul său militar mai puţin dependent de deciziile luate la Washington. Alianţa a decis astfel să asigure coordonarea acestui sprijin, gestionat până acum de SUA.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

3 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

3 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

4 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

4 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

5 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More