Macroeconomie

eToro: Economia europeană ar trebui să atingă nivelul de dinaintea pandemiei la începutul anului 2022

Comentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu

Economia europeană dă semne de redresare puternică, Banca Centrală Europeană (BCE) estimând că este pe cale să revină la nivelurile anterioare pandemiei în primul trimestru al anului viitor. BCE își menține însă abordarea prudentă în privința ratelor dobânzilor, încercând să calmeze piețele în această perioadă.

“Perspectivele de redresare, continuă să depindă de evoluția pandemiei și de progresele înregistrate în ceea ce privește vaccinările”, a menționat Președintele BCE, Christine Lagarde

Estimarea BCE este susținută și de sondajul PMI din iulie, care arată că firmele europene au încredere în redresarea economică. Indicele PMI flash al serviciilor a avut o creștere substanțială de la 58,3 luna trecută la 60,4 luna aceasta. Sondajul PMI este considerat în general un bun indicator al încrederii companiilor în evoluția viitoare a economiei.

“Activitatea economică ar putea depăși așteptările noastre în condițiile în care consumatorii cheltuiesc mai mult decât se estimează în prezent și vor apela mai rapid la economiile pe care le-au acumulat în timpul pandemiei”, a declarat Lagarde.

În România, economiile populației au continuat să crească până la 30% din PIB, cea mai mare valoare din ultimii 14 ani, ceea ce arată că există resurse pentru cheltuieli. În pofida pandemiei, la sfârșitul anului 2020, averea netă a populației a crescut la 2400 miliarde de lei, potrivit unui raport al BNR, cel mai înalt nivel de până acum, cu o creștere de 6% față de anul precedent. Cu toate acestea, doar 24% din această sumă se află în active financiare, o cifră scăzută în comparație cu media europeană de 45%, 75% fiind investit în proprietăți imobiliare.

Semne că economiile țărilor europene sunt pe cale să se redreseze se găsesc și într-un sondaj efectuat în rândul băncilor europene. În a doua parte a acestui an se prognozează o creștere considerabilă a cererii de linii de credit și de împrumuturi pentru afaceri, în special în industria producătoare, în comerțul cu ridicata și cu amănuntul, precum și în sectorul imobiliar comercial, unde cererea se prăbușise după izolarea de anul trecut.

BCE a confirmat că va continua programul de achiziții de urgență pandemică (PEPP) până când va considera că perioada de criză legată de Covid-19 s-a încheiat, dar cel puțin până în martie 2022. Aceasta ar putea fi o veste foarte bună pentru bursele de valori.

BCE a menținut neschimbată dobânda cheie la 0%, Consiliul Guvernatorilor declarând că se așteaptă ca ratele dobânzilor cheie ale BCE să rămână la nivelurile actuale sau la niveluri mai mici până când va constata că inflația va ajunge la 2%. “Este un indiciu că niciunul dintre noi nu ar dori să reducă prematur facilitățile actuale”, a spus Lagarde.

Piețele globale s-au speriat din cauza perspectivei unei posibile creșteri a ratei dobânzii și a unei ipotetice reduceri a programului de achiziții de obligațiuni în Statele Unite. Și asta, în pofida asigurărilor date de președintele Fed, Jerome Powell care a declarat: “vă puteți gândi la această ședință din iunie ca la ședința în care am ‘vorbit despre faptul că vom vorbi’ în viitor”.

Deși pozitiv, indicele Flash Services PMI din iulie din SUA arată, de asemenea, îngrijorări legate de personal și dificultăți în lanțurile de aprovizionare, lăsând să se înțeleagă că ar putea dura ceva timp până când dezechilibrele produse de pandemia de Covid-19 vor fi rezolvate. Acum, piețele așteaptă cu nerăbdare ședința FOMC (Federal Open Market Committee/Comitetul Federal al Pieței Libere) de miercuri, fiind atente la orice indiciu privind reducerea programului de achiziții și căutând dovezi privind transformarea “discuției despre discuție” într-o posibilitate reală.

_

Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în zona de Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.

Articole recente

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

3 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

3 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

3 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

3 ore ago

SUA: Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk a fost identificat ca fiind Tyler Robinson

Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…

3 ore ago

EssilorLuxottica evaluează cu atenţie o posibilă tranzacţie cu grupul Armani

EssilorLuxottica va examina cu atenţie o posibilă investiţie în grupul Armani, după ce creatorul de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More