Burse/Investitii

eToro: Piețele americane încheie săptămâna cu noi maxime istorice pe măsură ce recuperarea economică se accelerează

de Ionut Paulenco, analist al platformei de investiții eToro

Săptămâna trecută s-a încheiat cu noi recorduri pentru piețele americane, cu indicii Dow Jones Industrial Average, S&P 500 și Nasdaq Composite la maxime istorice.

Acțiunile din sectoarele legate de redresarea economică au condus la multe dintre câștigurile săptămânii trecute, pe măsură ce eforturile de vaccinare din întreaga SUA s-au accelerat. Atât indicele Dow Jones, cât și S&P 500 au urcat cu cel puțin 2% săptămâna trecută. Nasdaq a crescut cu 3,1% după ce unii traderi au investit în uriasii tech, Apple a crescut cu peste 8%, iar Amazon și Alphabet au câștigat fiecare peste 6%.

Norii inflației se adună totuși. Indicele prețurilor de producție a avansat cu 1,0% în martie, potrivit Biroului de Statistică al Muncii din SUA, depășind previziunile analiștilor de 0,4%. Raportul a determinat creșterea randamentului Trezoreriei pe 10 ani la 1,664%, deoarece piețele anticipează că revenirea economiei vine și cu o inflație mai mare.

Însă președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a numit joi recuperarea economică post-pandemie „inegală” și „incompletă”, semnalând că este necesară o revenire mai robustă. Fed a liniștit piețele că nu se va grăbi să crească dobânzile, ci va aștepta recuperarea completă a pieței muncii.

În Europa, speranțele pentru o recuperare rapidă au luat o gura de oxigen săptămâna trecută pe masura ce vaccinarea a atins noi recorduri zilnice, cu Germania administrând 720.000 de doze joi, în timp ce Franța a reușit sa atingă un record de 510.000 doze vineri. Franța a anunțat că și-a atins obiectivul de 10 milioane de doze administrate cu o săptămână mai devreme decât planificase. Însă planurile de recuperare post-pandemică sunt încă în plan secund pe continent, aflat într-un moment în care multe țări europene se confruntă cu un al treilea val de covid-19.

Articole recente

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

2 ore ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

3 ore ago

SUA: Echipa lui Trump sporeşte securitatea după asasinarea lui Charlie Kirk (WSJ)

Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…

3 ore ago

CNBC: Economia Franţei se confruntă cu un risc major, dincolo de turbulenţele politice

După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…

3 ore ago

Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacurile din Qatar, fără a numi Israelul

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat joi recentele atacuri împotriva Qatarului şi a făcut…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More