Energie

eToro: Prețurile mai mari la pompă alimentează noi scumpiri

Comentariul analistului eToro, Bogdan Maioreanu

Dacă vă sperie prețurile pe care le vedeți acum la pompa, țineți-vă bine pentru că viitorul ar putea aduce noi creșteri. Piața este însă capabilă să reziste la aproape dublarea prețului petrolului, până la 130 de dolari pe baril, împreună cu o creștere a randamentului obligațiunilor trezoreriei americane pe 10 ani până la 2,50%, potrivit JP Morgan. Banca a subliniat faptul că acțiunile, economia și consumatorii s-au descurcat foarte bine între 2010 și 2015, când prețul mediu al petrolului a fost de aproximativ 100 de dolari pe baril. Scenariul în care piețele vor începe să scadă pe o scară mai largă este legat de o creștere a randamentului obligațiunilor de trezorerie americane pe 10 ani la peste 2,5 – 3%, dar banca nu vede o astfel de amenințare în acest moment.

Prețurile petrolului continuă însă să atingă noi vârfuri, alimentând temerile privind inflația în Europa. În România, benzina a depășit deja 6 lei pe litru, unele mărci scumpe aditivate depășind 7 lei pe litru. O creștere a prețurilor la carburanți este posibil să se extindă și la alte bunuri, sporind o inflație deja neobișnuit de mare.

În ciuda creșterii prețurilor petrolului, reuniunea Opec de săptămâna trecută a decis să adauge luna viitoare doar 400.000 de barili pe zi la producție, insuficient pentru a menține stocurile de petrol la nivelurile actuale, aflate deja sub presiunea cererii. O ofertă insuficientă nu poate scădea prețurile.

În Asia, criza energetică aduce cu sine temeri legate de încetinirea economiei, China înregistrând un indice PMI mai slab în septembrie, de 49,6, intrând în zona de îngrijorare. Situația gigantului imobiliar Evergrande este încă în derulare, 23 octombrie fiind data la care va trece perioada de grație de 30 de zile pentru plata cuponului scadent al obligațiunilor, care dacă e depășită va indica intrarea efectivă a companiei în incapacitate de plată. Dar criza capătă încet-încet o altă dimensiune, un alt gigant imobiliar, Fantasia Holdings, nereușind să ramburseze principalul unei obligațiuni de 206 milioane de dolari, intrând practic în default, ceea ce trezește îngrijorări și mai mari cu privire la posibila explozie a unei bule imobiliare.

De cealaltă parte a Atlanticului, avem o tendință îngrijorătoare în economia SUA, care nu reușește să atragă oamenii să se întoarcă la muncă. În ciuda sistării ajutoarelor legate de Covid la începutul lunii septembrie, raportul Nonfarm Payrolls, privind locurile de muncă din sectorul privat altul decât agricultura a arătat că economia americană a creat luna trecută doar 194.000 de noi locuri de muncă. Acesta este un minim al ultimelor nouă luni și mai puțin de jumătate din așteptările analiștilor. A fost sub chiar și raportul șocant din august, de numai 235.000 de locuri de muncă. Rata șomajului a scăzut de la 5,2% la 4,8%, în timp ce creșterea salariului mediu a fost de 4,6%. Sectorul de horeca a condus creșterea numărului de locuri de muncă, pe măsură ce economia continuă să se redeschidă, dar aceste cifre slabe lasă ocuparea forței de muncă cu 5,1 milioane de locuri de muncă sub nivelul de dinaintea pandemiei și ridică semne de întrebare cu privire la posibilitățile de creștere economică. În timp ce randamentele obligațiunilor sunt în creștere, perspectiva de diminuare a răscumpărărilor – tapering –  în noiembrie începe să se estompeze din nou.

Revenind la Europa, o rază de speranță a fost dată de președintele Rusiei, Vladimir Putin, care a declarat că vânzările de gaz rusesc către Europa ar putea atinge un nou record în acest an, iar tranzitul prin Ucraina va depăși volumele convenite în cadrul contractului dintre Gazprom și Kiev. Ca urmare, prețul futures al gazelor naturale a scăzut. Deși nu este clar cât de mult va crește furnizarea de gaze, Gazprom și-a depășit deja obligațiile contractuale cu 8%, piețele au reacționat la aceste declarații oprind deocamdată creșterea prețului gazelor. Situația nu este încă rezolvată. Oferta este doar o parte a problemei, cererea crescută și concurența acerbă în ceea ce privește resursele energetice sunt cealaltă parte. Aceste aspecte vor fi abordate la sfârșitul acestei luni, când Consiliul Europei va discuta despre cum să abordeze problema stocării, să creeze o rezervă strategică și va analiza compoziția generală a prețurilor de pe piața energiei electrice, încercând să o decupleze de cea a gazelor.

Weekend-ul tocmai încheiat ne-a permis să vedem cum poate arăta un viitor în care electricitatea este limitată. Libanul, o țară lovită de o criză economică puternică, a trecut printr-o pană de curent de 24 de ore generată de lipsa de combustibil necesar centralelor electrice pentru a produce curent electric.

Toată această combinație de vești bune și proaste are loc în octombrie, statistic o lună volatilă, cu o medie de 50 de ani de performanță negativă a S&P 500.

_

Bogdan Maioreanu, analist și comentator de piață al eToro, are peste 20 de ani de experiență în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor, precum și un background solid în jurnalism. A ocupat diferite poziții de conducere în zona de Corporate Banking în cadrul Raiffeisen Bank și OTP Bank, pentru a trece apoi la consultanță în afaceri, lucrând pentru mai multe companii printre care și IBM România. Bogdan are un Executive MBA de la Asebuss și Washington University.

Articole recente

Ministrul Finanţelor: ANAF trebuie să prezinte o hartă a cuiburilor de firme, cu măsuri ataşate asupra celor frauduloase

ANAF are sarcina să găsească toate cuiburile de firme inactive, radiate sau care desfăşoară activităţi…

1 minut ago

Compania Volkswagen este responsabilă pentru manipularea emisiilor (CJUE)

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit vineri că producătorii auto, cum ar…

3 minute ago

Franţa: Exportatorii de vinuri şi băuturi spirtoase se aşteaptă la pierderi de un miliard de euro

Federaţia Exportatorilor Francezi de Vinuri şi Băuturi Spirtoase (FEVS) a avertizat vineri asupra impactului "brutal"…

6 minute ago

Ucraina: Zelenski cere din nou o întâlnire cu Putin, după ce acesta a evaluat pozitiv ultimele negocieri ruso-ucrainene

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenki a cerut vineri din nou să se întâlnească personal cu preşedintele…

8 minute ago

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

o oră ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More