Analize

Eugen Lascu: Frenezia populismului – suspendarea ratelor creditelor

Trebuie să înțelegem că se impune să construim mecanisme economice și sociale sănătoase, să nu vindem iluzii, pentru care vom plăti un preț greu. Băncile nu trebuie nici mitizate nici demonizate, sunt pur și simplu necesare.

Privesc cu destul de mare îngrijorare inițiativa legislativă referitoare la  frenezia legislativă din ultimele zile.

O parte din aceste măsuri sunt necesare, având în vedere momentele dificile pe care le parcurgem și care se impun a fi grabnic soluționate. Altele sunt de-a dreptul discutabile.

În opinia mea, se aruncă cu generozitate promisiuni a căror singură rațiune este  crearea de iluzii ….. votanților.

Una din aceste aceste promisiuni este aceea de a suspenda, de-a valma, pentru nouă luni (cât o gestație!!),  ratele creditelor, punând băncile într-o situație greu de gestionat, care le poate afecta sever lichiditatea.

Ce nu știu și nu înțeleg  toți acești susținători fervenţi esta că băncile nu sunt altceva decât niște entități care asigură servicii de intermediere financiară. Ce înseamnă asta!? Că iau bani de la cei care au disponibilități, deponenți (persoane fizice, companii etc), pe baza unui contract prin care se obligă să-i conserve, să-i remunereze, prin dobânzi. Totodată dau bani celor care au nevoie, debitori (persoane fizice, companii etc), pe bază de contract, prin care cei din urmă se angajează să-i restituie  și totodată să-i remunereze, prin dobânzi.

În esență, banii nu sunt ai băncilor decât în mică măsură (a fost unul, Peter Cooke, care a propus o rație de partcipare a băncilor cu capital propriu la fiecare credit acordat. “Cooke ratio” sau “Basel ratio” este reglementată la nivelul sistemului bancar de normele Comisiei de la Basel). În majoritate covârșitoare, sursele de cash care stau la baza procesului de creditare bancară sunt ale deponenților. Prin urmare, băncile nu se pot aventura la soluții propuse de politicieni confuzi, decât cu asigurarea unor condiții de risc special, care trebuie să protejeze banii, investițiile deponenților. Se impune o abordare diferențiată, bazată pe principii și evaluări de risc bine definite. Această asolutie populistă nu face altceva decât să inducă tensiuni inutile și în ultima instanță să conducă la experiențe perdante.

Acest freamăt legislativ fluturat de diverși ploiticieni, prieteni ai lui Robin Hood, este total populist, contraproductiv, perdant, care nu face decât să inducă o febră și mai mare unui organism economic și așa foarte fragil.

Trebuie să înțelegem că se impune să construim mecanisme economice și sociale sănătoase, să nu vindem iluzii, pentru care vom plăti un preț greu. Băncile nu trebuie nici mitizate nici demonizate, sunt pur și simplu necesare.

Să nu transformăm criza în bucuria rău-platnicilor.

 

 

Articole recente

Acționarii Hidroelectrica au aprobat prelungirea cu două luni a duratei mandatelor pentru doi membri provizorii din cadrul Consiliului de Supraveghere

Acționarii Hidroelectrica au aprobat prelungirea cu două luni a duratei mandatelor pentru doi membri provizorii…

36 de minute ago

Grupul rus Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani în China

Rosatom se pregăteşte să emită obligaţiuni denominate în yuani pe piaţa din China, a declarat…

o oră ago

CONAF/ASTRA solicită transparență, predictibilitate și prețuri competitive pe piața de asigurări RCA

Vineri, 5 septembrie, o delegație a ASTRA, Asociația pentru Sustenabilitate Transportatorilor Rutieri Autorizați, membră CONAF,…

2 ore ago

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

3 ore ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More