Analize

Eugen Lascu: Gânduri…..Antifragile!!

Omenirea trăiește experiența unui nou “black swan”. S-a declanșat în China și,  cât ai clipi din ochi, a alergat cu furie  frenetică  pe “Drumul Mătăsii”, îmbrăţişând Italia și întreaga planetă .

Răspândirea cu virulenţă a acestui virus (pentru că despre Covid – 19 vorbim!) ne arată și fața hâdă a globalizării. Revoluția tehnologică a comprimat spațiul și timpul, modificându-ne nu numai modul de viață, ci implicit și mințile, valorile. Suflul rece al globalizării a atins într-un fel sau altul până și triburile amazoniene.

Se pare că trubadurii secolului 21 (Harari și alții!) au fost mult prea visători, “Homo Deus” trebuie să mai aștepte. Marile provocări ale omenirii (foametea, pandemiile, războaiele) sunt departe de a fi rezolvate. Am cântat mult prea devreme “Odă bucuriei”.

Eu, personal, sunt ferm convins că suntem încă departe de a fi rezolvat problemele fundamentale ale omenirii (cele invocate de Harari). Suntem în continuare într-un “red ochean”, unde trebuie încă să învățăm să răspundem provocărilor puse în față de forța creatoare. Deși de fiecare dată vom trăi experiențe dureroase, uneori de o forță extremă, la finalul fiecăreia din ele vom fi tot mai puternici, mai rezilienţi, și, de ce nu, mai înțelepți.

Una din cărțile care m-au marcat în ultimul timp este cartea  scrisă, publicată de Nassim Taleb – “Antifragility”.

Apropo! După ce am citit-o, discutând cu un prieten, i-am recomandat-o călduros. Reacția acestuia a fost una spontană: “Ehh, un om nu poate scrie două cărți geniale. El a scris deja «Black swan»”.

Mie personal conceptul, cartea, mi se pare genială. Genială prin faptul că îți creează revelația adevărurilor simple, care se învârt în jurul nostru, dar ne trebuie o minte sclipitoare să ni le arate.

Nu mă așteptam ca atât de curând adevărurile acesteia să mă lovească în față.

Momentele acestea, de criză confuză pe care le trăim, ne arată cât de vulnerabili, de fragili suntem în fața crizelor neașteptate, cât de important este să schimbăm modul de a gândi, de a acționa, de a gestiona prezentul și viitorul.

Recunosc că experiența acestei cărți, a acestui concept, mi-a modificat esențial modul de a diagnostica o companie.

Am înțeles că în mod fundamental trebuie să mă uit cu prevalență la factorii calitativi de analiză: a funcției strategice (capacitatea reală de strategizare), a managementului proceselor operaționale, capacitatea de business development, guvernanță IT (măsura în care aceasta este înțeleasă și aplicată). Indicatorii cantitativi (cifra de afaceri, EBITDA, EBIT, Net Profit etc.) sunt efectul nu cauza.

Astfel am definit un rating al capacității de reziliență a companiilor în situația unor evenimente sever adverse. Revelația a fost când am constatat că societăți comerciale care la un moment dat “stăteau bine” pe indicatori cantitativi (vezi cei mai sus menționați), dar care aveau un rating de reziliență foarte scăzut, după un timp au ajuns în insolvență sau chiar în faliment.

În experiența proprie este esențial să testăm capacitatea de reziliență, să încercăm să fim anticipativi, alerți la un mediu economic și social atât de dinamic, să fim alerți.

Este esențial să creăm anticorpi la crizele economice, să încercăm să devenim “antifragili”, să transformăm criza în oportunitate. Lumea în care am pășit, în care ne confruntăm cu un mediu economic disruptiv (generat în mod esențial de “disruptive innovation”) este o lume în care ciclurile “boom & bust” se comprimă, managementul crizei va deveni un “modus vivendi”.

 

 

Articole recente

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

o oră ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

2 ore ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

2 ore ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

2 ore ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

2 ore ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More