Eugen Lascu: Impactul celei de-a patra Revoluții Industriale asupra mediului economic, politic și social

1. O privire asupra revoluțiilor umane

De-a lungul zecilor de mii de ani de existență, de evoluție, omul, „homo sapiens”, s-a dovedit a fi un supraviețuitor campion. Datorită înzestrărilor sale a reușit în peste 80 de mii de ani de existență să se schimbe fundamental pe sine, dar și planeta. De 80 de mii de ani, când primii noștri înaintași au apărut în Etiopia, apoi s-au răspândit pe întreaga planetă, au trebuit să facă față și să găsească răspunsuri la evoluția planetei, la capriciile acesteia (recomand cartea lui Lewis Dartnell- „Origins. How the Earth shaped the Human History” și istoricul în vogă  Yuval Noah Harary – „Sapiens”).

În lupta sa pentru supraviețuire, pentru dezvoltare, acesta a trecut printr-un număr de evenimente, care i-au marcat existența și au contribuit fundamental la ceea ce este astăzi.

Aceste evenimente sunt denumite generic revoluții, pentru că i-au schimbat fundamental statutul. Ele reprezintă răspunsurile, soluțiile găsite la provocări majore (schimbări climatice, foamete, pandemii etc.). Din nou, subliniez: Prin toate aceste schimbări, omul s-a dovedit a fi un supraviețuitor, o forță creativă).

Privind această evoluție, decelăm un număr de revoluții fundamentale (recomand cartea lui Klaus Schwab – „The fourth Industial Revolution”). Revoluțiile s-au produs când noi tehnologii și moduri noi de a privi lumea au generat schimbări profunde în sistemele economice  și structurile sociale:

  • Cu aproximativ 10 mii de ani în urmă a avut loc primul pas în această lungă istorie a revoluțiilor, când omul a domesticit animalele sălbatice.
  • Pasul următor a fost cel al Revoluției Agrare, când omul a inventat plugul și a pus animalele domesticite în slujba sa. Această revoluție care a combinat forța animalelor cu creativitatea umană a adus un salt uriaș – a crescut producția de alimente, implicit starea de sănătate. Efectul a fost regăsit în creșterea numărului populației, apariția așezărilor umane mai mari și chiar apariția primelor orașe.
  • A urmat apoi o perioadă lungă de stagnare, timp în care au fost consolidate aceste realizări și efectele lor subsecvente, creând condițiile pentru un nou salt – Prima Revoluție Industrială. Aceasta a început la finele secolului XVIII și începutul secolului XIX, marcată de apariția motorului cu abur, a căilor ferate, încurajând producția mecanică.
  • După aproximativ un secol de capitalism înfloritor, la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, s-a ivit cea de-a Două Revoluție Industrială, caracterizată prin dezvoltarea producției de masă, încurajată de apariția electricității și a liniilor de asamblare.
  • După aceea, timpul a început să se comprime, a Treia Revoluție Industrială s-a declanșat la începutul anilor 60, secolul trecut. Această revoluție a mai fost denumită revoluția computerului sau revoluția digitală, pentru că ea a fost catalizată în mod esențial în anii 80 ai aceluiași secol și dusă mai departe de apariția internetului în anii 90.
  • Acum, ne aflăm în mijlocul celei de-a Patra Revoluții Industriale, care își are începuturile odată cu zorile acestui secol și care își are esență în dezvoltarea digitalizarii.

II. O înțelegere mai amplă a celei de-a Patra Revoluții Industriale

Această nouă revoluție nu este doar despre mașini și sisteme inteligente, interconectate, ci are o amploare mult mai vastă. Aceasta a ajutat la deschiderea de noi teritorii științifice și aplicative: secvențierea genetică, nanotehnologie. A reușit să aducă umanitatea într-un nou proces de resetare: științifică, socială, umană.

Cu siguranță, fuziunea acestor tehnologii, impactul lor, o face total diferită față de cele anterioare.

Viteza de inovare, de schimbare, este mult mai mare. Se vorbește din ce în ce mai mult de “inovația disruptivă” ca un motor esențial în dezvoltare. Capitalul de “inovație” a devenit diferențiatorul cel mai important într-un mediu economic atât de disruptiv, este garanția supraviețuirii și a succesului.

Am pășit într-o “eră digitală”. Inteligența Artificială (IA) este prezentă în toate: de la mașini care se conduc singure, drone, la asistenți virtuali, la programe de traducere automată. IA a făcut într-un timp foarte scurt progrese uriașe, prin creșterea exponențială a puterii de calcul, analiză, prin construcția de mega-date. Au rezultat, astfel, noi tipuri de  “machine learning”, care permit roboților inteligenți și computerelor să se auto-programeze, să optimizeze soluții. Internet of Things ( IoT), Robotic Business Automation ( RBA), nu sunt ficțiuni, sunt adevăruri tangibile.

III. Consecințele cele de-a Patra Revoluții Industriale

Fiecare revoluție la vremea sa a avut nu numai consecințe pozitive, de progres, dar a adus de multe ori și provocări imense. Fiecare revoluție a schimbat mediul economic, social, a resetat omul, cu toate consecințele sale, a obligat la adaptare.  Întodeauna au existat și “victime colaterale”.

Una din consecințele acestei revoluții, este ceea ce Brynjolfsson  și McAfee au numit ca fiind “The Great Decoupling” – ”Marea Decuplare”.

Spre deosebire de revoluțiile anterioare care au adus în principiu un nivel aproape general de prosperitate, în condițiile exploziei tehnologiilor digitale care generează o dezvoltare economică rapidă, nu toată lumea va beneficia la fel (așa cum arată cel puțin datele statistice și analizele macroeconomice). Comparate cu Revoluția Industrială de la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX, tehnologiile digitale creează discrepanțe, creează piețe de tipul “winner take all” – “câștigătorul ia tot”. Mai mult, acolo unde leadership-ul nu înțelege, nu are viziunea schimbării, consecința firească este eșecul (de stat sau de business) – “Vae victis”!!

Digitalizarea creează noi tipuri de disrupție economică. În parte, aceasta se reflectă în faptul că tehnologiile digitale devin tot mai puternice și inteligente, ceea ce face ca organizațiile economice (și nu numai)  să aibă din ce în ce mai mică nevoie de o anumită categorie de forță de muncă. Această cursă va lăsa o bună parte din oameni în urmă. Cei ce vor câștiga sunt cei cu un nivel de educație mai ridicat, care au capacitatea și abilitățile de a se “împrieteni” cu tehnologia digitală, ceea ce în  dezbaterile actuale sunt numiți “college people”.

Trebuie spus că, din perspectiva geopolitică, se creează un hiatus între țările cu un standard de educație ridicat și cele care nu investesc în educație, acolo unde leadership-ul politic este lipsit de viziune. Aceste țări sunt supuse unor riscuri majore: exodul oamenilor educați (college people), fiind atrași în țări unde își pot găsi un viitor mai bun; derapaje politice majore de tip extremism naționalist, suveranism și, în ultimă instanță, izolare, sărăcie.

Articole recente

OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 14 milioane lei în primul semestru din 2022

OTP Bank România a înregistrat o pierdere de 14 milioane lei în primul semestru din…

13 minute ago

Raiffeisen Bank plasează o emisiune de obligațiuni sustenabile senior nepreferențiale, denominate în lei

Raiffeisen Bank S.A. a plasat ieri o nouă emisiune de obligațiuni corporative în lei, fiind…

22 de minute ago

Seimul (parlamentul) Letoniei a declarat Rusia “stat care susţine terorismul” şi a cerut UE să nu mai elibereze vize ruşilor

Seimul (parlamentul) Letoniei a adopta joi o declaraţie în care desemnează Rusia drept 'ţară care…

42 de minute ago

USR solicită retragerea noilor legi ale Educaţiei, apreciind că acestea amplifică politizarea şi sunt anti-liberale

USR solicită retragerea noilor legi ale Educaţiei prezentate de ministrul Sorin Cîmpeanu, apreciind că proiectele…

52 de minute ago

Creșteri semnificative estimate pentru S&T România în urma finalizării proiectului „Focus” la nivelul Grupului Kontron AG

În urma unei strategii de concentrare a activității pe soluțiile inteligente IoT și de adaptare…

57 de minute ago

Clienții IMM de la Raiffeisen Bank pot folosi telefonul sau tableta ca terminal de plată (POS) pentru serviciile și produsele lor

RaiPOS (SoftPOS - Soft Point of Sale) este aplicația care transformă telefonul sau tableta într-un…

2 ore ago