Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzÎn opinia hipnoterapeutului Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză, anxietatea poate fi o considerată o reacție naturală a corpului în fața stresului, o reacție normală la pericol, răspunsul automat de luptă sau fugi care este declanșat atunci când te simți amenințat, sub presiune sau când te confrunți cu o situație provocatoare, precum un interviu de muncă, un examen sau prima întâlnire.
“Asemenea fricii, cu moderație, anxietatea nu este neapărat un lucru rău. Te poate ajuta să rămâi alert și concentrat, te impulsionează să treci la acțiune și poate fi un factor motivator în rezolvarea problemelor. Dar când anxietatea este constantă și/sau copleșitoare – când grijile și temerile interferează constant cu relațiile și cu viața ta de zi cu zi – probabil că ai trecut linia de la anxietatea normală pe teritoriul unei tulburări de anxietate. Deoarece o tulburare de anxietate este formată, în general, dintr-un grup de afecțiuni conexe, mai degrabă decât dintr-o singură tulburare, simptomele pot varia de la o persoană la alta. Un individ poate suferi de atacuri de anxietate intense, care lovesc fără avertisment, în timp ce la altul intervine panica când este nevoit să petreacă timp în activități sociale. Altcineva se poate lupta cu o frică paralizantă de a conduce sau cu gânduri incontrolabile, intruzive. În același timp, sunt foarte mulți oameni care trăiesc într-o stare constantă de tensiune și îngrijorare de orice și din orice”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa.
6 tipuri de anxietate ne afectează viața
Specialistul afirmă că sunt 6 tipuri de anxietate, printre care: fobiile, tulburările de panică, tulburările obsesiv-compulsive, reacţii acute la stres, tulburări de stres posttraumatic și anxietate generalizată.
“Deși o tulburare de anxietate poate fi debilitantă, împiedicându-te să trăiești viața pe care ți-o dorești, este important să știi că tulburările de anxietate sunt printre cele mai frecvente probleme de sănătate mintală și sunt foarte tratabile. Odată ce ai înțeles tulburarea de anxietate, există pași pe care îi poți face pentru a reduce simptomele și a recâștiga controlul asupra vieții tale. Spre exemplu, persoanele care au tulburarea de anxietate generalizată manifestă o grijă excesivă pentru mai multe evenimente şi activităţi într-un mod aproape neîntrerupt. Persoanele care suferă de anxietate generalizată tind să se aștepte tot timpul la dezastre, “pun răul în față”, nu se pot opri să se îngrijoreze în legătură cu serviciul, familia, relația, copilul etc. Adesea aceste griji sunt nerealiste sau disproporționate față de situația reală. Activitățile cotidiene devin o sursă permanentă de îngrijorare, cauzând o stare continuă de frică”, explică hipnoterapeutul Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.
Cele mai frecvente semnele și simptomele comune de anxietate includ: stare de neliniște și încordare, senzația de pericol iminent, de panică, o frecvență cardiacă crescută, respirația rapidă (hiperventilație), transpiraţie, tremurături, stare de oboseală, lipsă de energie, probleme de atenție și concentrare, probleme cu somnul, probleme gastrointestinale, dificultăți în controlul stării de îngrijorare, dorința de a evita lucrurile care declanșează anxietatea.
Cum se tratează anxietatea?
Dacă te confrunți cu o anxietate ușoară, cu episoade periodice dar scurte de anxietate, iată ce poți face pentru a prevenire și detensionare:
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More