Categories: Fără categorie

Eugen Teodorovici: Cazierul fiscal, pe site-ul ANAF, până la finele anului, ca şi poprirea electronică

Ministrul demis al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat joi, la Oradea, că până la finele anului cazierul fiscal va fi pus pe site-ul ANAF şi va funcţiona poprirea electronică şi că programul de informatizare al acestei agenţii este în grafic, până la termenul din 2020.

“Programul a început în 2014, dacă nu mă înşel. Până acum, în toată ţara, toate sediile ANAF au schimbate partea de computer. S-au făcut achiziţii de echipamente, iar până la finalul anului 2020, tot sistemul informatic pe ANAF va fi finalizat, adică tot ce mai trebuie cumpărat pe infrastructură, servere şi restul, plus partea de aplicaţii. Exact cum s-a gândit în proiectul cu Banca Mondială”, a declarat, în conferinţă de presă, Teodorovici, potrivit Agerpres.

Conectarea la sistemele informatice ale altor instituţii – primării, poliţie, CAS etc. – este cea mai simplă parte, a susţinut el, dar va cădea în sarcina următorului ministru. “Când am cumpărat echipamentele, am spus că trebuie să permită rularea oricărei tehnologii, ca să nu avem discuţii”, a precizat ministrul.

Potrivit acestuia, toate primăriile din România – mai sunt vreo 1.000, din 3.200 – vor fi înscrise în sistemul PatrimVen, pentru a beneficia de accesul la informaţii despre cei care licitează, care depun oferte la primării, inclusiv cazier fiscal.

“Cazierul fiscal va fi pus pe site-ul ANAF până la final de an. E deja în lucru chestiunea asta. Cum e şi poprirea electronică. Ca să nu mai fie blocajele pe conturile companiilor. Totul va fi postat pe site-ul ANAF pentru a nu mai face nicio deplasare contribuabilul. Pentru că nu e niciun secret. La poprire, aplicaţia este deja făcută, poate să ruleze imediat. (…) Poprirea electronică se regăseşte într-un pachet legislativ, în cele 12 acte normative depuse de mine la Parlament. Pachetul a trecut de Senat şi aşteaptă la Camera Deputaţilor. La final de noiembrie, sigur, intră în vigoare. Pentru că la Cameră au fost obţinute avize de la câteva comisii, urmează Comisia de buget-finanţe, promulgarea va fi imediată”, a spus Teodorovici. 

Articole recente

Serbia este gata să cumpere NIS, dar Rusia nu este interesată — șeful Srbijagas

Dusan Bajatovic a subliniat că, pentru a elimina complet NIS de pe lista sancțiunilor SUA,…

2 ore ago

Chiriţoiu, după introducerea noilor cote de TVA: Vom investiga, dacă vom găsi situaţii în care creşterile sunt neobişnuit de mari

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, anunţă că instituţia pe care o conduce va investiga situaţiile…

2 ore ago

Ministrul Energiei estimează o scădere a preţului energiei cu 5 – 15%, în maximum un an şi jumătate

Ministerul Energiei împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Consiliul Concurenţei…

2 ore ago

Restructurarea Ministerului Energiei va fi finalizată în două săptămâni (ministru)

Restructurarea Ministerului Energiei se va finaliza în două săptămâni, dar instituția trebuie aliniată din punct…

3 ore ago

Popa (BNR): Până la sfârșitul anului vom dispune de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor euro

România va dispune, până la sfârșitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…

6 ore ago

Acordul comercial UE-SUA: stabilitate pe termen scurt sau declin pe termen lung pentru Europa? (analiză Ecaterina Mațoi)

Cele două mari piețe și blocuri comerciale de pe malurile Atlanticului au negociat timp de…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More