Categories: Macroeconomie

Euobserver.com: UE se îndreaptă către o recesiune record, punând euro în pericol

UE se îndreaptă către o recesiune economică istorică în urma pandemiei COVID 19, iar o revenire neuniformă ar putea pune moneda unică în pericol, scrie Euobserver.com.

Economia zonei euro va înregistra o contracție-record de 7,75 % în 2020, urmând ca în 2021 să cunoască o creștere de 6,25%. Se preconizează că economia UE se va contracta cu 7,5 % în 2020 și va crește cu aproximativ 6 % în 2021. Previziunile în materie de creștere pentru UE și zona euro au fost revizuite în sens negativ cu aproximativ nouă puncte procentuale față de previziunile economice din toamna anului 2019, potrivit Comisiei Europene.

“Acum este destul de clar că UE a intrat în cea mai profundă recesiune economică din istoria sa”, a declarat, miercuri,  comisarul economic Paolo Gentiloni. Astfel, actualul declin este estimat a fi semnificativ mai grav decât criza din 2009, când economia UE s-a contractat cu 4,5%. Executivul UE a avertizat că o recuperare neuniformă a statelor membre ar putea amenința și stabilitatea euro.

„Atât adâncimea recesiunii, cât și puterea de recuperare vor fi inegale, condiționate de viteza cu care blocajele pot fi ridicate, de importanța serviciilor, precum turismul în fiecare economie și de resursele financiare ale fiecărei țări”, a spus Gentiloni. „O astfel de divergență reprezintă o amenințare pentru piața unică și zona euro, a adăugat el.

Executivul UE a spus că este necesară coordonarea măsurilor naționale și a acțiunilor comune la nivelul UE pentru a evita „denaturarea severă” a blocului european.

Criza datoriilor

Criza economică viitoare pune din nou în evidență țările din sud, cu datorii publice deja mari – ca în criza euro, în urmă cu un deceniu. De data aceasta, eforturile guvernelor de a genera bani în economie vor stimula deficitele din zona euro în ansamblu, până la 8,5% din PIB în acest an, de la 0,6% anul trecut, înainte de a reveni la 3,5% în 2021, potrivit prognozei.

Drept urmare, datoria publică va exploda, datoria zonei euro ajungând la 102,7% din PIB în acest an, de la 86% anul trecut, fiind estimată o revenire la 98,8% în 2021.

Cele mai grav lovite vor fi  Grecia, Italia și Spania, care vor vedea că economiile lor se micșorează cu mai mult de 9%. Franța, a doua cea mai mare economie a zonei euro, se va contracta cu peste 8%.

Rata lor deja mare de datorii va crește, lărgind decalajul cu țările nordice. Italia, a treia cea mai mare economie a zonei euro, va înregistra o creștere a datoriei la 158,9% din PIB în acest an, de la 134,8% în 2019. Comisia a declarat că va scădea apoi la 153,6% în 2021.

Rata datoriei Italiei rămâne pe locul doi, după cea a Greciei, care se presupune că va crește până la aproape 200% din PIB în acest an. Potrivit lui Gentiloni, Comisia consideră că datoria Greciei este sustenabilă.

Liderii europeni s-au ocupat de ultimele săptămâni cu privire la modalitatea de a ajuta economiile care au fost afectate în special de coronavirus și care sunt nevoite să suporte scăderi economice majore. Italia, Spania și Franța au făcut lobby pentru o mai mare partajare a sarcinilor, în timp ce alte țări, cu Germania și Olanda în frunte, au fost reticenți să fie atrasi în finanțarea datoriilor pentru alte țări.

Comisia va prezenta la sfârșitul acestei luni propunerea de buget pe termen lung, împreună cu o inițiativă de recuperare care va încerca să calmeze ambele tabere și să ajute economiile UE să îşi revină. Gentiloni a spus că este sigur că liderii UE o vor aproba în iunie.

“Toate guvernele rezonabile și funcționarii publici au lămurit faptul că riscăm anumite lucruri fundamentale, precum condițiile de egalitate pe piața noastră unică, convergența în zona euro și altele. Dacă pierdem aceste lucruri, consecințele nu vor fi doar pentru nordicii prudenţi sau țările din sud sau din est. Consecințele vor fi foarte mari și pentru toți europenii “, a adăugat el.

Riscuri suplimentare

În 2021, Comisia se așteaptă la o revenire, dar nu va fi suficientă pentru a compensa pe deplin pierderile din acest an. Zona euro va reveni la o creștere de 6,3% în 2021, iar UE, în ansamblu, va reveni la 6,1%. Producția economică europeană a scăzut cu o treime aproape peste noapte, când pandemia a lovit UE.

Rata inflației va încetini până la 0,2%, iar investițiile vor scădea cu 13,3% în acest an. Se estimează că șomajul va crește la o medie de nouă la sută în UE. Previziunile Comisiei se bazează pe un scenariu optimist, presupunând că eliminarea treptată a restricţiilor din cauza izolării începe în luna mai în toată Europa.

Estimările ar putea fi agravate dacă există o pandemie severă și mai lungă decât ce s-a prevăzut și mai multe măsuri de blocare sau un al doilea val în toamnă și iarnă. De asemenea, pandemia ar putea declanșa mai mult protecționism în comerțul mondial, ceea ce ar afecta în continuare economia interconectată a Europei. Comisia a adăugat că o criză pe piață financiară este în continuare posibilă.

Articole recente

Spania: Rata anuală a inflaţiei a depăşit 10% în iunie, pentru prima dată din 1985

Rata anuală a inflaţiei în Spania a depăşit 10% în iunie, pentru prima dată din…

1 minut ago

Norvegia acuză un grup pro-rus pentru atacuri cibernetice ce au vizat instituţii private şi publice

O serie de instituţii din Norvegia au fost ţinta unui atac cibernetic în ultimele 24…

38 de minute ago

Inspectorii antifraudă fiscală verifică 131 milioane euro obținuți din tranzacționarea criptomonedelor, prin intermediul platformelor Binance, KuCoin, Maiar, BitMart, FTX

ANAF se adaptează evoluției tehnologiei și trendurilor pieței financiare și verifică veniturile obținute din tranzacționarea…

39 de minute ago

Kievul salută ”poziţia lucidă” a NATO cu privire la Rusia

Kievul a salutat miercuri ''poziţia lucidă'' a NATO cu privire la Rusia, calificată drept ''ameninţare directă'' de…

40 de minute ago

Rusia înăspreşte restricţiile împotriva ”agenţilor străini”

Parlamentarii ruşi au adoptat miercuri un proiect de lege care înăspreşte restricţiile împotriva persoanelor şi…

56 de minute ago

Chiriţoiu: Plafonarea preţului carburanţilor este o măsură proastă, care ne-ar întoarce în comunism când stăteam la cozi

Plafonarea preţului la carburanţi este o măsură proastă care ne-ar duce înapoi în comunism, când…

58 de minute ago