pixabay.com
Leul s-a depreciat, miercuri, cu 0,18 bani faţă de euro (0,04%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8879 lei/euro, potrivit Agerpres.
BNR a cotat marţi euro la 4,8861 de lei.
De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,1042 lei, în urcare cu 1,34 de bani (0,33%), faţă de cursul de marţi, respectiv 4,0908 lei/dolar.
Totodată, moneda naţională s-a depreciat faţă de francul elveţian, cu 0,57 bani (-0,12%). Astfel, miercuri, cotaţia francului a ajuns la 4,4305 lei, comparativ cu 4,4248 lei marţi.
Aurul s-a scumpit cu 1,01 lei (0,44%), până la 229,1115 lei, de la 228,0980 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.
Rata anuală a inflaţiei în Spania a depăşit 10% în iunie, pentru prima dată din…
O serie de instituţii din Norvegia au fost ţinta unui atac cibernetic în ultimele 24…
ANAF se adaptează evoluției tehnologiei și trendurilor pieței financiare și verifică veniturile obținute din tranzacționarea…
Kievul a salutat miercuri ''poziţia lucidă'' a NATO cu privire la Rusia, calificată drept ''ameninţare directă'' de…
Parlamentarii ruşi au adoptat miercuri un proiect de lege care înăspreşte restricţiile împotriva persoanelor şi…
Plafonarea preţului la carburanţi este o măsură proastă care ne-ar duce înapoi în comunism, când…