International

Eurodeputaţii au votat bugetul pe 2019 al UE, după negocieri dificile

Parlamentul European a adoptat miercuri bugetul pe 2019 al Uniunii Europene, punctul final al unor negocieri de sfârşit de an dificile şi care au necesitat o nouă propunere a Comisiei Europene după un blocaj între eurodeputaţi şi statele membre, transmite AFP.
Bugetul pe 2019, an pentru care Marea Britanie a acceptat să-şi menţină contribuţia în pofida Brexit-ului, prevede o sumă totală de 165,8 miliarde de euro la capitolul angajamente (sume prevăzute pentru programe ce se pot întinde pe mai mult de un an) şi de 148,2 miliarde de euro la capitolul plăţi (sume cheltuite efectiv), relatează Agerpres.
Pentru ca Uniunea să poată răspunde unor situaţii neprevăzute, bugetul include o sumă de 1,3 miliarde de euro.
Comisia Europeană a trebuit să prezinte un nou proiect de buget la sfârşitul lunii noiembrie, după eşecul negocierilor între eurodeputaţi şi statele membre.
Principalul punct de blocaj a vizat dorinţa Parlamentul European de a putea utiliza în 2019 credite ce au fost prevăzute, dar nu au fost folosite în 2017, pentru programul european de cercetare ‘Horizon 2020’.
Preşedintele Comisiei pentru buget a PE, Jean Arthuis, a salutat faptul că bugetul aprobat răspunde ‘la două mari priorităţi’: cercetarea, pentru care au fost prevăzute 150 milioane de euro suplimentare (+11% faţă de 2018) şi programul Erasmus, cu o suplimentare de 240 milioane de euro.
La rândul său, Consiliul UE a apreciat ‘un buget solid’, care ‘va ajuta la gestionarea eficientă a migraţiei, va veni în sprijinul cercetătorilor şi al tinerilor, şi va susţine creşterea economică în Europa’, după cum a declarat ministrul de finanţe austriac, Hartwig Loeger, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului.
În noul buget, fondurile destinate gestionării migraţiei au crescut cu aproape 60% faţă de 2018, ajungând la 1,1 miliarde de euro.
Bugetele anuale ale Uniunii Europene se înscriu în cadrul financiar multianual de 7 ani (2014-2020 în cazul de faţă), care stabileşte plafoane maximale.

Articole recente

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

o oră ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

o oră ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

o oră ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

o oră ago

Operaţiunea “Cuibul cu Fantome”: ANAF controlează firmele care împart sediul cu alte zeci sau sute de societăţi

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală a demarat în aceste zile Operaţiunea "Cuibul cu Fantome", care presupune…

2 ore ago

Insolvențele în București au crescut cu 32% – Risco

Conform platformei de analiză financiară RisCo.ro, în perioada august 2024 - iulie 2025 au fost…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More