International

Eurodeputaţii îi cer şefului diplomaţiei UE să adopte o poziţie mai fermă faţă de Tunisia

Membrii Parlamentului European i-au solicitat şefului diplomaţiei europene Josep Borrell să adopte o poziţie mai fermă împotriva alunecării Tunisiei către dictatură, în urma unui referendum privind extinderea puterilor preşedintelui, funcţie deţinută în prezent de controversatul Kais Saied, relatează marţi euractiv.com, potrivit Agerpres.

Într-o scrisoare adresată lui Borrell, eurodeputaţi din mai multe grupuri politice avertizează că ”la un an după lovitura de stat a preşedintelui Saied, Tunisia se află la o răscruce şi trebuie să se asigure că deceniul trecut plin de realizări în sfera democraţiei nu este uitat”.

Semnatarii adaugă că poziţia adoptată până acum de serviciul diplomatic al UE ”reflectă un angajament mult mai slab al Uniunii Europene, văzut de unii drept o acceptare tacită sau un sprijin pentru status quo-ul preşedintelui Saied”.

Potrivit institutului de sondare a opiniei publice Sigma Conseil, în referendumul boicotat de principalele partide de opoziţie 92,3% dintre cei prezenţi la urne au votat ‘da’ pentru noua Constituţie a Tunisiei, însă rata participării a fost de numai 25%.

Într-un discurs după anunţarea acestor estimări neoficiale, preşedintele Kais Saied a declarat că ”rata prezenţei la vot ar fi fost mai mare dacă referendumul ar fi avut loc două zile mai târziu”.

El a promis că ”toţi cei care au comis crime împotriva ţării vor fi traşi la răspundere pentru acţiunile lor”.

Primele rezultate oficiale ale referendumului sunt aşteptate cel mai devreme marţi după-amiază.

Ales în mod democratic în 2019, Kais Saied a acaparat întreaga putere în 25 iulie 2021; invocând blocaje politico-economice, el l-a destituit pe prim-ministru şi a îngheţat parlamentul, pe care l-a dizolvat în martie acest an.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

55 de minute ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

o oră ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

o oră ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More