Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzEurohold Bulgaria AD (Eurohold) şi Euroins Insurance Group AD (EIG) au depus oficial o Cerere de Arbitraj împotriva Guvernului României, la Centrul Internaţional de Soluţionare a Litigiilor Investiţionale (ICSID) din Washington DC, suma în litigiu depăşind 500 de milioane de euro, au anunţat joi acţionarii fostei Euroins, scrie Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Eurohold, litigiul a fost anunţat miercuri seara pe Bursa de Valori de la Sofia.
Eurohold şi EIG au declanşat procedura de arbitraj din cauza nerespectării de către statul român a obligaţiilor care îi revin în temeiul tratatului bilateral de investiţii dintre Bulgaria şi România, inclusiv obligaţia sa de a acorda un tratament corect şi echitabil companiilor. EIG a fost unul dintre cei mai mari investitori de pe piaţa asigurărilor din România, investind circa 280 de milioane de euro.
“Eurohold şi EIG caută dreptate şi despăgubiri pentru multiplele acţiuni ilegale ale autorităţilor române care au prejudiciat afacerile EIG în România şi au distrus complet compania Euroins România, afectând întreaga piaţă de asigurări din România, cu efecte negative semnificative pentru asiguraţi şi persoanele beneficiare ale asigurărilor”, se spune în comunicat.
Pe 17 martie 2023, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras în mod nejustificat licenţa Euroins România, susţine compania. După cum a mai susţinut Eurohold anterior, decizia autorităţii de reglementare a fost “arbitrară şi discriminatorie, fiind în practică o expropriere ilegală a Euroins România printr-o încălcare flagrantă a dreptului UE şi internaţional”. Decizia ilegală a ASF a provocat falimentul asigurătorului român în iunie 2023, distrugând operaţiunile companiei, anterior lider în sectorul asigurărilor locale.
Pe 25 octombrie 2023, Eurohold şi EIG au trimis Guvernului României o Notificare de Litigiu, în care au solicitat soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului legat de cazul Euroins România, fără a aduce atingere dreptului grupului de a introduce o procedură de arbitraj. Guvernul României nu a folosit această opţiune.
Recent, CITR Filiala București SPRL, lichidatorul judiciar al Euroins, a finalizat raportul privind cauzele falimentului Euroins și a identificat o serie de elemente de natură operațională și de gestionare a fondurilor care au dus la faliment.
Din analiza indicatorilor, CITR a constatat că cea mai mare pondere pe clase de asigurări din portofoliul Euroins a deținut-o clasa de asigurări RCA (peste 95% în anul 2022), urmată de cea a garanțiilor (peste 1% în anul 2022) și asigurări pentru mijloace de transport terestru (0,97% în anul 2022). Linia de business concentrată pe asigurări RCA aduce pierderi din perspectiva daunalității crescute, în timp ce alte societăți de asigurare înregistrează o medie a asigurărilor RCA de 54% în anul 2022.
Cauzele identificate în raport sunt:
Fondurile proprii de care societatea trebuia să dispună pentru acoperirea datoriilor potențiale către toți asigurații, reasiguratorii au fost insuficiente. La 30.09.2022 fondurile proprii necesare pentru acoperirea SCR erau în cuantum de 2.2 miliarde lei iar cele necesare pentru acoperirea MCR erau în cuantum de aproape 1.8 miliarde lei.
Intre elementele care au dus deschiderea procedurii de faliment lichidatorul judiciar a identificat fapte care intră sub incidența articolului 268 din Legea Insolvenței pentru care judecătorul sindic poate dispune ca prejudiciul să fie suportat de membrii organelor de conducere și/ sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a contribuit la starea de insolvență a debitorului prin săvârșirea uneia din faptele prevăzute expres de lege.
La data de 09 iunie 2023, instanța a dispus deschiderea procedurii de faliment a EUROINS, iar CITR a fost numit lichidator judiciar. Conform mandatului legal, CITR gestionează lichidarea companiei prin următoarele demersuri: identificarea activului și pasivului companiei falimentare și recuperarea sumelor pe care compania este îndreptățită să le obțină pentru a le oferi mai departe creditorilor săi, fie angajați, păgubiți sau parteneri de afaceri. De asemenea, lichidatorul judiciar are responsabilitatea identificării cauzelor falimentului și, dacă este cazul, formularea unor acțiuni la judecătorul sindic de atragere a răspunderii persoanelor responsabile.
Toate măsurile care au împins deficitul în sus au fost pe placul multora: recalcularea pensiilor,…
Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…
Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…
Pentru comparație, Muhammad ocupa locul 14 în 2014. Muhammad a fost cel mai popular nume…
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…
This website uses cookies.
Read More