Asigurari

Euroins Romania: Lăcomia unora dintre service-urile auto îi împiedică pe români să cumpere asigurări RCA mai ieftine

Euroins: “Această asociaţie reprezintă, de asemenea, şi service-uri auto care au reuşit performanţa uluitoare de a factura un far de Dacia Logan cu aproape 400 de euro – în condiţiile în care o asemenea piesă costă între 300 şi 700 de lei, în funcţie de generaţia modelului”

Euroins Romania Asigurare Reasigurare SA anunţă pe toţi cei peste două milioane de posesori de poliţe RCA că societatea este absolut stabilă financiar, susţinută de către un acţionar puternic şi cu resurse şi rezerve financiare extinse, şi că recentele acuzaţii lansate de către o asociaţie anacronică nu sunt nimic altceva decât dovezi publice de lăcomie, pe seama românilor, arată un comunicat al asiguratorului.

Reacția vine după ce Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a anunțat că va organiza un protest de amploare, pentru a atrage atenția autorităților statului asupra nerespectării prevederilor legale de către Euroins. 

COTAR a acuzat “încălcări grave ale legii de societatea Euroins, care au creat prejudicii unui număr considerabil de transportatori, păgubiți în accidente rutiere”. COTAR a sustinut ca Euroins a dat instructiuni angajatilor sai care au dus refuzul de a efectua constatarea daunelor în condițiile legii, diminuarea nejustificată a despăgubirilor, prin aplicarea unor criterii și modalități de calcul arbitrare și contrare legii și refuzul de înregistra cereri de despagubire

Euroins a reactionat: “Ceea ce a făcut COTAR vineri reprezintă o manevră evidentă de discreditare a Euroins Romania, cu potenţiale prejudicii serioase asupra activităţii societăţii, care în caz că vor produce vreun efect vor fi imputate celor ce au aruncat în spaţiul public aceste acuzaţii. În ciuda mențiunilor din comunicatul COTAR, conform cărora protestul privește modul de aplicare a normelor RCA în general, în realitate este vorba despre o acțiune concentrată exclusiv împotriva Euroins.

Campania dezlănţuită de către COTAR împotriva Euroins Romania este artificială, nu are niciun temei legal şi vizează orice alte interese în afară de beneficiul consumatorilor şi al transportatorilor. Multe dintre petiţiile înregistrate de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) sunt depuse de service-uri auto care solicită tarife indecente şi de aceea sunt adesea soluţionate în favoarea Euroins Romania.

Această asociaţie care a răspândit săptămâna trecută acuzaţii împotriva Euroins este aceeaşi cu cea care s-a luptat în primăvara trecută împotriva aplicaţiilor de ride sharing, încercând să păstreze un sistem anacronic şi abuziv în care românii erau ţinute departe de beneficiile progresului tehnic. Această asociaţie, care aproape că a blocat accesul românilor la posibilitatea modernă, simplă şi confortabilă de a rezerva un taxi prin intermediul unei aplicaţii, acuză acum Euroins Romania de diverse, în acelaşi mod în care a acuzat aplicaţiile de ride sharing de toate relele.

Această asociaţie reprezintă, de asemenea, şi service-uri auto care au reuşit performanţa uluitoare de a factura un far de Dacia Logan cu aproape 400 de euro – în condiţiile în care o asemenea piesă costă între 300 şi 700 de lei, în funcţie de generaţia modelului. Legea invocată de service-urile auto nu limitează asemenea tarife indecente. De aceea, ori de cât ori Euroins Romania contestă aceste costuri, lacomele service-uri auto depun o plângere la ASF, iar ASF o ia în considerare ca atare şi aşa se face că Euroins Romania ajunge in situaţia de a avea mii de petiţii anunţate de către arbitrul pieţei. De aceea citiţi în media despre cele câteva mii de petiţii împotriva Euroins şi care reprezintă mai puţin de 10% din toate dosarele de daună soluţionate de către Euroins Romania fără nicio problemă.

Euroins Romania este victima lăcomiei unor service-uri auto şi aveţi câteva exemple în documentul care însoţeşte acest mesaj. Dacă aceste service-uri auto nu ar forţa Euroins Romania şi alte societăţi care vând asigurări obligatorii RCA să plătească preţuri extravagante pentru unele reparaţii, valoarea medie a poliţelor RCA ar scădea probabil şi mai mult, în beneficiul consumatorilor români.

Euroins Romania nu se va coborî să răspundă la insultele şi acuzaţiile lansate în spaţiul public de această asociaţie, care s-a ridicat în trecut împotriva dreptului românilor de a beneficia de avantajele aplicaţiilor de ride sharing disponibile pe telefonul mobil, şi care acum încearcă să-şi sporească beneficiul personal pe seama românilor care trebuie să îşi repare autovehiculele.

Dimpotrivă, Euroins Romania lansează chemarea către toţi românii să se adreseze, pentru repararea autovehiculelor avariate, acelor service-uri auto care aparţin mărcilor auto consacrate sau sunt parte a reţelelor naţionale, şi să continue să aibă încredere în compania care luptă pentru dreptul lor de a plăti pentru o asigurare RCA cel mai mic preţ posibil din punct de vedere legal şi economic.”

View Comments

  • De ce nu spune Euroins ca in Maramures precum si in alte judete nu mai vrea sa repare nici o reprezentanta pentru pagubiti cu daune acoperite de polite Euroins.

  • Lucrez la un service auto si spun cu tarie ca Euroins minte cu nerusinare cand afirma de lacomia service-urilor auto, pai cum sa facturam un far de logan cu 400 de euro cand devizele se fac in programe nationale de service si acolo preturile sunt luate automat din program . De ce nu spuneti ca voi EUROINS falimentati service-urile auto prin miliardele pe care le aveti de plata. Nici in Judetul nostru nimeni nu mai lucreaza cu EUROINS.

Articole recente

Guvernul Ungariei vrea să proteje industria şi locurile de muncă după acordul comercial SUA-UE

Guvernul Ungariei elaborează planuri pentru a proteja locurile de muncă şi industria ţării, după acordul…

1 minut ago

Inundațiile din Suceava: sute de dosare de daună au fost deja deschise. Procesul este în plină desfășurare (UNSAR)

Proprietarii locuințelor asigurate din Județul Suceava care au fost afectate de inundațiile din ultimele zile…

4 minute ago

Preşedintele Trump ordonă construirea unei săli de bal uriaşe la Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump, care remodelează Casa Albă după gusturile sale, va adăuga o sală…

31 de minute ago

Ministrul de Externe cere Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei din faţa unei clădiri publice

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a solicitat Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei arborat în…

33 de minute ago

Iranul respinge acuzaţiile de tentative de “asasinat şi răpiri” în străinătate aduse de SUA şi alte ţări occidentale

Iranul a respins acuzaţiile de tentative de "asasinat şi răpiri" în străinătate pe care i…

o oră ago

Premieră pentru programul FIDELIS: titluri de stat pe 10 ani denominate în euro (MFP)

Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 1 august până vineri 8 august, o nouă emisiune FIDELIS de…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More