Energie

Europa are stocuri record de gaze pentru această iarnă – dar consumatorii încă se confruntă cu facturi mari – CNBC

  • Tarifele la gaze pentru companiile și gospodăriile europene sunt mult peste media lor din 2015-2019 și ar putea rămâne peste acest nivel cel puțin până în 2031, potrivit cercetării Moody’s.

  • Asta în ciuda faptului că stocarea este la niveluri record, ceea ce înseamnă că există șanse foarte mici privind lipsa gazelor  în această iarnă.

O penurie temută de gaze în Europa pare să nu se concretizeze nici în această iarnă, pentru al doilea an consecutiv – dar consumatorii plătesc tarife semnificativ mai mari decât înainte, potrivit CNBC.

O situație de criză a fost evitată iarna trecută, în urma acţiunilor europene pentru a găsi noi furnizori, a redeschide vechile depozite și a lansa inițiative de reducere a consumului în unele zone mari consumatoare de energie, deoarece fluxurile din Rusia au secat în urma invaziei în Ucraina, în februarie 2022.

Potrivit cercetărilor publicate de Moody’s luna aceasta, UE avea stocuri record de gaze de aproximativ 97,5% la sfârșitul lunii noiembrie 2023, ceea ce înseamnă atât un risc foarte scăzut de lipsă de energie în această iarnă, cât și o poziție puternică pentru următorul sezon rece, au spus analiştii.

„Rezervele de energie îmbunătățite ale Europei din această iarnă sunt rezultatul eficacității acțiunilor guvernamentale și al economiilor consistente de energie atât de către gospodării, cât și ale companiilor”, se arată în raportul Moody’s, invocând pentru îmbunătăţirea situaţiei rezerve mai mari de gaz natural lichefiat (GNL) în 2023, o disponibilitate mai mare a centralelor nucleare și hidroelectrice și o iarnă blândă.

Scăderea consumului a fost ajutată și de stagnarea economică a continentului, se arată în raport.

Moody’s se așteaptă ca stocarea de gaze să fie mai mare decât se anticipa anterior, la 55% la sfârșitul lunii martie 2024.

Facturile pentru companii şi persoane fizice

Cu toate acestea, „prețurile gazelor europene vor rămâne ridicate și volatile”, se arată în raportul Moody’s.

Energia a fost una dintre cele mai puternice forțe de scădere a inflației în ultimele luni, după ce a fost un motor principal al creșterilor prețurilor de consum suferite imediat după invazia Rusiei în Ucraina. Inflația anuală totală a fost de 2,4% în noiembrie în zona euro, energia înregistrând o dezinflație de 11,5% față de anul precedent, chiar dacă amploarea creșterii prețurilor s-a moderat în toate celelalte sectoare.

În Regatul Unit, inflația prețului gazelor a scăzut cu 31% până în noiembrie, au arătat cifrele Oficiului pentru Statistică Națională.

Dar toate scăderile de preţ vin după un vârf de creştere puternic.

Folosind datele Factset, Moody’s a descoperit că prețurile gazelor europene sunt cu mult peste media lor din 2015-2019 – și  vede că rămân peste acest nivel cel puțin până în 2031. În 2020 și 2021, prețurile au fost sub medie.

„Preţurile plătite de gospodării și companii sunt încă foarte mari din punct de vedere istoric”, a declarat James Waddell, șeful departamentului de gaze europene și GNL global la Energy Aspects, pentru CNBC.

„Mișcările acestor prețuri urmează, în general, mișcările de pe piața angro de gaze cu un decalaj de câteva luni, din cauza acoperirii furnizorilor. Așadar, scăderea prețurilor angro la gaze în Europa de anul trecut nu a fost încă translatată pe deplin.”

Prețurile cu ridicata sunt, în general, de aproximativ patru ori mai mici decât media în 2022, dar mai mari de două ori decât au fost istoric, a spus Waddell.

„Aceasta înseamnă că există încă presiuni asupra prețurilor gospodăriilor și companiilor și, în cazul acestora din urmă, vedem din ce în ce mai mult interes ca aceste firme să relocalizeze producția în afara Europei.”

El a mai spus că, în ciuda ofertei sănătoase pe termen scurt, rămân îngrijorări cu privire la creşterea capacităţii europene de stocare a gazelor pentru anii următori, deoarece „stocurile pot fi reduse rapid în caz de vreme rece”. Acesta poate fi și cazul dacă o creștere a cererii asiatice determină o migrare a LNG către Asia, a spus el.

Moody’s spune că prețurile gazelor vor rămâne volatile în primul rând din cauza „riscurilor geopolitice crescute, care reflectă vulnerabilitatea lor intrinsecă la întreruperile aprovizionării”.

Moody’s  invocă diverse riscuri negative pentru perspectiva pieței de gaze, inclusiv o reducere suplimentară a aprovizionării prin conductele rusești și episoade de întrerupere a aprovizionării, așa cum s-a observat în grevele de la instalațiile de GNL din Australia de la începutul acestui an.

O volatilitate suplimentară a apărut în urma războiului Israel-Hamas, care a ridicat primele de risc și a condus la creșterea prețurilor la gaze, în ciuda distanței relative a Europei de conflict, spun cercetătorii.

Potrivit Moody’s, „În scenariul negativ improbabil în care conflictul ar putea escalada în regiunea mai largă cu implicarea directă a Iranului, prețurile gazelor europene ar putea crește la niveluri similare observate după invazia Rusiei în Ucraina. Acest scenariu ar afecta activitatea economică și ar adăuga provocări suplimentare pentru sectoarele consumatoare de energie.”

Articole recente

Ministerul Finanțelor impune eficientizarea activității instituționale prin introducerea unui sistem de raportare zilnică și analize lunare

Ministrul Finanţelor impune eficientizarea activităţii instituţionale prin introducerea unui sistem de raportare zilnică şi analize…

8 minute ago

Donald Trump va avea o întâlnire cu Keir Starmer în Scoţia, situaţia din Gaza şi relaţiile comerciale pe agendă

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni luni cu premierul britanic Keir Starmer la staţiunea…

45 de minute ago

Comerţ: Acordul UE-SUA aduce o stabilitate temporară, dar rămâne dezechilibrat, atenţionează Parisul

Acordul comercial încheiat de Statele Unite şi Uniunea Europeană, care prevede tarife vamale de 15%…

47 de minute ago

Şeful Heineken salută acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană

Producătorul olandez de bere Heineken a salutat luni acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea…

51 de minute ago

Beijingul, iritat de întâlnirea din India între preşedintele ceh şi Dalai Lama

China a exprimat ''opoziţia sa fermă'' faţă de întâlnirea din India dintre preşedintele ceh Petr…

o oră ago

Phenianul respinge ideea unui dialog inter-coreean

Phenianul nu are "niciun motiv" de a relua dialogul diplomatic cu Seulul, a declarat luni…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More