International

Europa exclude deocamdată trimiterea de trupe în Ucraina, liderii Germaniei şi Italiei cer încetarea focului

Europa este departe de orice discuţie privind trimiterea de trupe în Ucraina, întrucât toate eforturile actuale sunt concentrate pe obţinerea unui armistiţiu necondiţionat din partea Rusiei, au declarat sâmbătă cancelarul german Friedrich Merz şi premierul italian Giorgia Meloni, transmite Reuters, potrivit News.ro.

”Următorul pas trebuie să fie clarificarea formatului pentru negocierile de pace, precum şi a eventualelor garanţii de securitate care, într-o zi, ar putea fi necesare pentru Ucraina”, a afirmat Merz, adăugând că aceste aspecte sunt deocamdată imprevizibile.

”Nu există niciun motiv să vorbim despre trupe în acest moment, suntem departe de acest punct. Vrem ca armele să tacă, ca omorurile să înceteze… la aceste chestiuni ne dedicăm acum, şi nu altora”, a mai spus el.

Liderii Franţei, Germaniei, Marii Britanii şi Poloniei, împreună cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, s-au întâlnit vineri, în marja unui summit în Albania, pentru a discuta despre situaţia din Ucraina. Ei au avut, de asemenea, o convorbire telefonică cu preşedintele american Donald Trump, care a anunţat că va vorbi luni cu omologul său rus, Vladimir Putin.

Premierul italian Giorgia Meloni nu a participat la această întâlnire – o absenţă pe care presa italiană a interpretat-o ca pe un gest deliberat de excludere, sugerând că preşedintele francez Emmanuel Macron nu şi-ar fi dorit implicarea ei. Meloni a declarat sâmbătă că Italia este deschisă să participe la orice format internaţional dedicat încheierii războiului, dar a avertizat asupra riscurilor diviziunilor în interiorul Occidentului.

”Unitatea Occidentului a fost cea mai mare forţă a noastră de la începutul invaziei Rusiei. Într-un moment atât de delicat, este important să lăsăm deoparte orice divergenţe personale care ar putea submina această unitate”, a spus Meloni.

Aşteptări neîmplinite la Istanbul

Uniunea Europeană lucrează la un nou pachet de sancţiuni pentru a creşte presiunea asupra Moscovei, după ce primele discuţii directe din ultimii trei ani dintre Rusia şi Ucraina, desfăşurate joi la Istanbul, nu au dus la un armistiţiu. Totuşi, Rusia a fost de acord să continue contactele diplomatice.

”Discuţiile de ieri de la Istanbul s-au încheiat sub aşteptările noastre, în ciuda poziţiei extrem de constructive a negociatorilor ucraineni”, a comentat Merz.

Poziţia actualului cancelar german în privinţa trupelor de menţinere a păcii reflectă abordarea predecesorului său, Olaf Scholz, care a insistat de asemenea pe negocierea unui acord de pace înaintea oricăror discuţii despre prezenţă militară. Premierul britanic Keir Starmer s-a arătat anterior dispus să trimită trupe de menţinere a păcii, dar doar cu sprijinul unui angajament de securitate din partea Statelor Unite pentru ţările europene.

Rusia a respins în repetate rânduri ideea ca soldaţi din ţările membre NATO să fie desfăşuraţi pe teritoriul ucrainean.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

15 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

15 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

15 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

16 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

16 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

17 ore ago

This website uses cookies.

Read More