Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzEuropa nu face suficiente eforturi pentru a se pregăti pentru o posibilă criză în aprovizionarea cu gaze la iarnă, în special având în vedere că livrările de gaze naturale lichefiate din SUA nu pot fi majorate, a declarat vineri un consilier de top în materie de securitate energetică din cadrul Departamentului de Stat, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Amos Hochstein a subliniat că livrările de gaze naturale lichefiate din SUA către Europa se derulează în prezent la capacitate maximă şi, dacă iarna care va veni va fi una dură, livrări suplimentare vor trebui să fie trimise spre Europa prin conductele de gaze.
“Sunt îngrijorat pentru că nu cred că ar trebui să fim vreodată într-o poziţie în care, ştiind că dacă va fi o iarnă dură, nu vor exista suficiente livrări”, le-a pus Amos Hochstein jurnaliştilor cu ocazia unei vizite la Varşovia. Toată lumea “trebuie să fie pregătită şi să se gândească mai mult la acest lucru decât ceea ce văd în prezent în Europa”, a mai spus Hochstein.
Diplomatul american s-a declarat îngrijorat de faptul că gradul de umplere a depozitelor de gaze din Europa este sub media din ultimii cinci ani, ceea ce a condus la preţuri record pe unele pieţe, precum şi de faptul că Rusia, o sursă importantă pentru aprovizionarea cu energie a continentului european, “vine după o perioadă prelungită de livrări inexplicabile de mici”.
Hochstein este cunoscut pentru poziţia sa critică faţă de Rusia. El a servit ca emisar special pentru afaceri energetice internaţionale la Departamentul de Stat în administraţia preşedintelui de atunci Barack Obama. În luna august, Secretarul de stat american Antony Blinken l-a numit pe Amos Hochstein în postul de consilier de top în materie de securitate energetică pentru a lucra la măsuri vizând “reducerea riscurilor” reprezentate de gazoductul Nord Stream 2.
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More