Categories: Fără categorie

Eurostat: Excedentul balanţei comerciale al UE pe relaţia cu SUA a urcat la 62,1 miliarde de euro

Uniunea Europeană şi-a extins legăturile comerciale cu toţi partenerii săi comerciali principali, înregistrând o creştere a excedentului balanţei comerciale pe relaţia cu SUA şi o adâncire a deficitului pe relaţia cu China în primele luni din acest an comparativ cu perioada similară din 2018, potrivit unei estimări preliminare publicate marţi de Oficiul European de Statistică Eurostat, transmite Reuters.

În perioada ianuarie-mai 2019, excedentul balanţei comerciale pe relaţia cu SUA a urcat la 62,1 miliarde euro, de la 55,4 miliarde euro în primele cinci luni din 2018. Pe relaţia cu China, deficitul comercial s-a extins la 76,7 miliarde euro, de la 69,2 miliarde euro. 

Per ansamblu, UE a înregistrat în primele luni din acest an un deficit al balanţei comerciale de 14,2 miliarde de euro, faţă de un deficit de 9,9 miliarde de euro în perioada similară din 2018, în timp ce zona euro a raportat un excedent de 82,7 miliarde de euro, de la un plus de 80,5 miliarde de euro.

În UE, deficitul a fost cauzat de majorarea importurilor de energie, în special din Rusia şi Norvegia.

În mai, exporturile de bunuri ale UE s-au situat la 178,5 miliarde de euro, în creştere cu 10,7% faţă de 161,3 miliarde euro în perioada similară din 2018, în timp ce importurile UE au urcat cu 6,1%, până la 170,7 miliarde de euro. Uniunea Europeană a înregistrat în mai un excedent al balanţei comerciale de 7,8 miliarde de euro, faţă de un surplus de 0,4 miliarde de euro în perioada similară din 2018. În schimb, zona euro a înregistrat un excedent al balanţei comerciale de 23 miliarde de euro, faţă de un plus de 16,9 miliarde de euro în aceeaşi perioadă din 2018.

În ceea ce priveşte România, datele Eurostat arată că în primele cinci luni din acest an exporturile au crescut cu 4%, până la 29,2 miliarde de euro, în timp ce importurile au urcat cu 8%, la 35,8 miliarde de euro. În aceste condiţii, deficitul balanţei comerciale a României s-a situat la 6,6 miliarde de euro, comparativ cu 5,1 miliarde de euro în perioada similară din 2018, potrivit Agerpres.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

9 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

9 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

9 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

9 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More