Convocarea Adunarii generale extraordinare a acționarilor în 20/21 ianuarie 2022
Consiliul de administrație a hotărât convocarea Adunării generale extraordinare a acționarilor EVERGENT Investments SA pentru data de 20/21 ianuarie 2022, cu ordinea de zi din Convocatorul anexat. La adunare sunt invitați să participe toți acționarii înregistrați în registrul acționarilor la sfârșitul zilei de 07 ianuarie 2022, data de referință.
Problemele de pe ordinea de zi vizează:
1. Aprobarea modificării și completării Actului constitutiv al EVERGENT Investments SA.
2. Aprobarea reducerii capitalului social de la 98.121.305,10 lei la 96.175.359,20 lei, respectiv cu suma de 1.945.945,90 lei, ca urmare a anulării unui număr de 19.459.459 acțiuni proprii dobândite de către societate, în conformitate și motivat de Hotărârea AGEA nr. 3 din 29.04.2021.
3. Aprobarea unui program de răscumpărare în vederea reducerii capitalului social, prin anularea acțiunilor, a unui număr de maxim 23.100.000 acțiuni, reprezentând 2,402% din capitalul social, care va rezulta după reducerea capitalului social prezentată mai sus („Programul 6”).
Programele de răscumpărare reprezintă măsuri propuse de Consiliul de administrație, în conformitate cu Codul de guvernanță corporativă al EVERGENT, pentru a reduce discountul de tranzacționare a prețului acțiunii EVER față de VUAN, în avantajul acționarilor.
Recomandăm acționarilor să consulte toate materialele suport pentru Adunarea generală extraordinară a acționarilor, disponibile pe site-ul www.evergent.ro, începand de luni 20 decembrie 2021, data publicării Convocatorului în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a.
În contextul pandemiei COVID-19, recomandăm acționarilor votul prin corespondență, conform procedurii prezentate în Convocator și pe site.
Claudiu Doroş
Presedinte Director general
Michaela Puşcaş
Manager conformitate