International

Excluderea Rusiei din SWIFT este o chestiune de zile, spune un guvernator de bancă din zona euro

Decizia de deconectare a Rusiei de la sistemul global de plăţi interbancare SWIFT va fi luată în câteva zile, a declarat sâmbătă pentru Reuters un guvernator al unei bănci centrale din zona euro.

“SWIFT este doar o chestiune de timp, de foarte scurt timp, de ordinul zilelor”, a declarat guvernatorul care a dorit să îşi păstreze anonimatul. “Este suficient? Nu. Este necesar? Absolut. Sancţiunile au sens doar dacă sunt costuri pentru ambele părţi iar acest lucru va fi costisitor”, a adăugat sursa.

Mai multe state din Europa, precum Marea Britanie şi Italia, sunt de acord cu deconectarea Rusiei de la sistemul SWIFT, însă ministrul de finanţe francez, Bruno Le Maire, a spus că această opţiune rămâne deschisă, dar că este o măsură de ultim resort. Nici Guvernul german nu este de acord cu excluderea Rusiei din sistemul SWIFT. “Oprirea SWIFT ar necesita o pregătire tehnică complexă şi ar avea efecte masive şi asupra transferurilor de plăţi în Germania şi pentru firmele germane, în afacerile acestora cu Rusia”, a explicat vineri purtătorul de cuvânt al executivului de la Berlin, Steffen Hebestreit, potrivit Agerpres.

Excluderea Rusiei din SWIFT (Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication – societatea pentru telecomunicaţii financiare interbancare globale) este considerată o măsură care ar paraliza sistemul bancar rusesc. Peste 11.000 de instituţii financiare din 200 de ţări folosesc SWIFT pentru schimburile de informaţii privind plăţile.

Liderii politici din Uniunea Europeană au convenit la summitul de vineri asupra unui pachet de sancţiuni financiare împotriva Rusiei, inclusiv unele personale, însă nu şi asupra interzicerii accesului Rusiei la SWIFT.

Articole recente

Trump asigură că nu intenţionează deocamdată să penalizeze China pentru achiziţiile de petrol rusesc

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat vineri postului Fox News după summitul…

o oră ago

Putin şi-a demonstrat încă o dat viclenia la summitul cu Trump, constată premierul polonez Tusk

Premierul liberal polonez Donald Tusk a susţinut sâmbătă, după summitul desfăşurat în Alaska între preşedintele…

o oră ago

Merz: SUA sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina

Statele Unite sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina, a declarat sâmbătă…

2 ore ago

Putin a propus la summitul cu Trump să diminueze pretenţiile teritoriale faţă de Ucraina în schimbul controlului deplin în Doneţk (presă)

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri, la summitul din Alaska cu preşedintele american Donald…

3 ore ago

Lideri europeni, invitaţi la Washington la întâlnirea dintre Trump şi Zelenski (Reuters)

Lideri europeni au fost invitaţi să participe luni la Washington la întâlnirea la care preşedintele…

4 ore ago

Cea mai bună modalitate de a pune capăt războiului este un „acord de pace”, nu un armistițiu, afirmă Trump

Într-o schimbare radicală a poziției sale, președintele SUA, Donald Trump, afirmă că un „acord de…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More