Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzExim Banca Românească a lansat un nou produs de garantare în numele și în contul statului român care facilitează accesul la finanțare al companiilor care implementează proiecte de investiții în domeniul energiei regenerabile (energie eoliană, solară și geotermală, energie hidroelectrică, biomasă etc), potrivit unui comunicat.
Garanția, care poate acoperi până la 80% din valoarea finanțării, se acordă pentru creditele noi destinate acoperirii cheltuielilor de investiții și/sau capitalului de lucru necesar implementării proiectului de investiții în domeniul energiei regenerabile, inclusiv pentru credite destinate susținerii proiectelor finanțate din fonduri nerambursabile.
”Extinderea portofoliului de produse oferite în cadrul activității de mandat al statului român de către Exim Banca Românească, prin lansarea garanțiilor pentru proiecte de investiții în energie regenerabilă, susține demersurile constante ale băncii de a sprijini activ sectoarele cheie ale economiei naționale. Suntem conectați permanent la evoluțiile economice și la cerințele clienților noștri și, în același timp, avem în vedere ajustarea instrumentelor noastre financiare pentru susținerea investițiilor care contribuie la materializarea țintelor ESG și la crearea de valoare în economie. Exim Banca Românească susține finanțarea viitorului sustenabil și sunt încrezător în capacitatea băncilor comerciale locale de a prezenta proiecte viabile în domeniul energiei curate, care să beneficieze de acest tip de garanții de stat”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al Exim Banca Românească.
Proiectele eligibile pentru acordarea de garanții de stat în cadrul acestei scheme pot consta în:
Noua schemă de garantare respectă prevederile Comunicării Comisiei Europene cu privire la aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanții fiind destinată să asigure facilitarea accesului la finanțare al companiilor de proiect/Special Purpose Vehicles (SPV), care implementează proiecte de investiții destinate să contribuie la îndeplinirea obiectivelor Pactului Verde European, ca strategie de creștere sustenabilă a economiei europene și combaterea schimbărilor climatice, în concordanță cu angajamentele UE, inclusiv a obiectivelor naționale stabilite în Planul Național de Redresare și Reziliență, componenta „Energie” (PNRR-E).
Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…
Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…
Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…
Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea cu președintele rus Vladimir Putin…
This website uses cookies.
Read More