Banci

EximBank derulează și în 2022 programul financiar de susținere a companiilor mari

Programul financiar de susținere a companiilor mari și a IMM-urilor cu cifră de afaceri peste 20 de milioane de lei în 2019, pe care EximBank îl implementează în urma mandatului special primit din partea statului român, se va derula și în prima jumătate a acestui an, valabilitatea sa fiind prelungită până la 30 iunie 2022, potrivit unui comunicat de presă.

De la lansarea schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată societăților mari și IMM-urilor cu cifră de afaceri peste 20 de milioane de lei în 2019, au beneficiat de garanții de stat și finanțări cu dobândă subvenționată companii cu o cifră de afaceri totală de 28,5 miliarde de lei, fondurile fiind utilizate atât pentru asigurarea necesarului de capital pentru desfășurarea activității, cât și pentru investiții. EximBank a înregistrat peste 500 de solicitări venite din partea mediului de afaceri, valoarea totală a facilităților de finanțare și garantare acordate fiind de aproximativ 4 miliarde de lei.

”Prelungirea Programului de susținere financiară a companiilor mari, derulat prin EximBank, era absolut necesară pentru sprijinirea economiei românești. Mediul de afaceri are nevoie mai mult ca oricând de programe de finanțare prin care se pot accesa credite cu dobânzi subvenționate pentru dezvoltarea afacerilor și menținerea locurilor de muncă. Încurajăm atât firmele, cât și băncile comerciale să valorifice în continuare această resursă extraordinară, într-un demers comun care să susțină accelerarea creditării corporate și generarea unei creșteri economice în concordanță cu țintele guvernamentale”, a spus Adrian Câciu, ministrul finanțelor.

În cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari și IMM-urilor cu cifra de afaceri peste 20 de milioane de lei în 2019, societățile comerciale pot accesa credite de investiții și credite pentru capital de lucru la rate de dobândă subvenționată precum și garanții de stat care acoperă necesarul de garantare până la 90% pentru credite noi sau deja acordate de băncile comerciale pentru realizarea investițiilor şi/sau pentru susținerea activității curente a companiilor beneficiare.

Prin acest program, lansat de EximBank în octombrie 2020, se asigură un nivel de susținere similar cu companiile europene pentru toate firmele românești eligibile interesate, care pot avea acces ca sprijin la suma maximă permisă de Cadrul temporar al Comisiei Uniunii Europene, se mai arată în comunicat.

EximBank se implică activ de 30 de ani în susținerea și promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale prin produsele sale specifice de finanțare, garantare și asigurare. Pentru că acționează ca agent al statului pe piața de garanții și asigurări, EximBank este unul dintre instrumentele prin care fondurile publice, puse la dispoziție de statul român, susțin dezvoltarea durabilă a economiei.

 

Articole recente

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

21 de minute ago

E.ON semnează un acord pentru vânzarea rețelei de distribuție a gazelor din Republica Cehă

E.ON a semnat un acord pentru vânzarea subsidiarei sale din Cehia, Gas Distribution s.r.o., către…

2 ore ago

Ministerul Justiţiei din Grecia a aprobat extrădarea lui Plahotniuc în Republica Moldova

Ministerul Justiţiei din Grecia a acceptat extrădarea omului de afaceri fugar Vladimir Plahotniuc, informaţia fiind…

2 ore ago

Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF, a preluat și coordonarea sectorului de piață de capital

Gabriel Avrămescu, Prim-vicepreședintele ASF a preluat și coordonarea sectorului de piață de capital, în contextul…

2 ore ago

LECȚII GEOPOLITICE ȘI MILITARE REZULTATE  DIN CONFLICTUL RUSIA-UCRAINA (I) – Corneliu Pivariu

„Istoria este cea mai bună profeție, dar numai pentru cei care știu să o citească.”…

2 ore ago

Kremlinul spune că Trump este “destul de cinic”, dar într-un sens pozitiv

Abordarea preşedintelui american Donald Trump în ceea ce priveşte diplomaţia este "destul de cinică", dar…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More