Banci

EximBank deschide încă trei noi agenții și își dublează capacitatea de reprezentare

EximBank a inaugurat în ultima lună trei noi agenții – la Miercurea Ciuc, Deva și Alba Iulia, în urma procesului de extindere a rețelei comerciale derulat, banca dublându-și numărul de unități pe care le operează în întreaga țară, informează un comunicat de presă .
”Fiind o bancă de nișă, cu un portofoliu special de produse care ne permite construirea de mixuri financiare complexe pentru segmentul corporate, mizăm în continuare pe consilierea personalizată și pe contactul direct cu clienții noștri. Este motivul pentru care ne-am concentrat pe dezvoltarea în mod echilibrat a rețelei teritoriale, acest proces demarat în 2013 conducând la mai mult decât o dublare a numărului de unități: banca deține în prezent 25 de puncte de reprezentare (24 de agenții și o sucursală), față de 12 la finele lui 2012. Acoperim astfel cele mai importante centre economice din țară și facilităm accesul mediului de business la o gamă modernă și competitivă de produse care include finanțări, garanții, asigurări, precum și produse de trezorerie, cash management, factoring sau trade finance”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.
Agenția Miercurea Ciuc deservește companiile din județele Harghita și Covasna, unitatea de la Deva este disponibilă societăților comerciale din județele Hunedoara și Caraș-Severin, iar agenția de la Alba Iulia se adresează fimelor din județul Alba.
Toate cele trei noi unități funcționează la fel ca și celelalte deținute de bancă – fără servicii de back office, cu un număr de trei angajați care să recurgă la metode de vânzare directă, la sediul companiilor.
Pentru că acţionează ca agent al statului pe piaţa românească de garanţii şi asigurări, EximBank este principalul canal prin care fondurile publice, puse la dispoziţie de statul român, se infuzează în economia reală.
EximBank se află pe locul 15  în topul băncilor din 2017 până pe locul 15, cu active de 5,5 miliarde lei și o cotă de piață de 1,3%. Spre comparatie, în 2013, EximBank se afla pe locul 20 în sistemul bancar, cu active de 3,9 miliarde lei.

Articole recente

Estonia se pregătește pentru o posibilă reducere a trupelor americane în Europa

Țările europene care se învecinează cu Rusia ar trebui să se pregătească pentru posibilitatea ca…

2 ore ago

Trump se pregătește în liniște să călătorească luna viitoare în Coreea de Sud, unde s-ar putea întâlni cu liderul Chinei – CNN

Președintele Donald Trump și principalii săi consilieri se pregătesc în liniște să călătorească în Coreea…

2 ore ago

Dronele ucrainene ar fi lovit rafinăria de petrol Ilsky din Krasnodar Krai, Rusia (Kiev Independent)

Dronele ucrainene ar fi lovit o rafinărie importantă de petrol din regiunea rusă Krasnodar Krai…

3 ore ago

Atacurile rusești asupra Kievului au provocat moartea a cel puțin 3 persoane, clădirea guvernului fiind lovită

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a declarat că atacul de duminică dimineață a provocat incendii la…

3 ore ago

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More