Burse/Investitii

EximBank finanțează cu 167 milioane RON activitatea curentă a ALRO Slatina

EximBank a acordat o finanțare în valoare de 167 de milioane RON
companiei ALRO Slatina, unicul producător de aluminiu și aliaje din aluminiu din România și unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București. Fondurile sunt destinate asigurării necesarului de lichidități pentru activitatea curentă a companiei și au fost acordate cu garanție de stat emisă în cadrul schemei de ajutor de stat COVID19, dedicată companiilor mari.

”EximBank propune întotdeauna soluții concrete și eficiente pentru a susține dezvoltarea companiilor românești și ne bucurăm că, prin facilitatea acordată, asigurăm uneia dintre cele mai importante companii din România și din Europa, fondurile necesare pentru desfășurarea activității curente în condiții optime. Avem încredere că prin instrumentele oferite de EximBank, inclusiv prin intermediul schemei de ajutor de stat, putem contribui semnificativ la demersurile care se fac pentru accelerarea tendinței de creștere a economiei românești, astfel că vom continua să fim un susținător activ al mediului de afaceri local”, a spus Traian Halalai, Președintele Executiv al EximBank.

Mediul economic imprevizibil creat de consecințele pandemiei – care a afectat puternic două dintre segmentele de piață esențiale pentru ALRO, respectiv industria auto și cea aeronautică, precum și prețurile scăzute la alumină au reprezentat principalele provocări ale producătorului român de aluminiu pentru depășirea cărora a implementat mai multe măsuri de reducere a costurilor și de îmbunătățire a strategiilor de achiziție și de vânzări.

„Reziliența ALRO este obținută și prin valorificarea oportunităților generate de crize, cum este și cazul crizei sanitare; și în astfel de vremuri am rămas fideli strategiei noastre și neam concentrat pe investițiile în inovație și în cele mai noi tehnologii de producție și am continuat parteneriatele cu organizațiile care susțin dezvoltarea responsabilă și durabilă a afacerilor”, a declarat Gheorghe Dobra, Director General al ALRO.

„Salutăm punerea în aplicare a cadrului temporar pentru măsurile de ajutor de stat în sprijinul economiei românești în contextul pandemiei COVID-19. Acest lucru ne va ajuta să ne continuăm și să ne îmbunătățim operațiunile, reflectând cele mai recente evoluții de reglementare și politici ale UE, având alături parteneri de încredere precum EximBank “, a declarat Genoveva Năstase, Director Financiar al ALRO.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

6 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

6 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

8 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

8 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

8 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More