Afaceri

EximBank finanțează cu 5 milioane de euro Italsofa România

EximBank a acordat o finanțare în valoare de 5 milioane de euro companiei Italsofa România, unul dintre cele mai mari businessuri din industria de mobilă din România, potrivit unui comunicat. Fondurile sunt destinate asigurării necesarului de lichidități pentru activitatea curentă a companiei și au fost acordate cu garanție de stat emisă în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari, care acoperă 90% din finanțare.

„Încheierea acestui acord financiar este o continuare firească a parteneriatului pe care EximBank îl are cu Italsofa, un parteneriat solid, construit pe capacitatea noastră de a genera soluții financiare personalizate și pe potențialul de business sustenabil al companiei. Facilitatea structurată completează paleta zonelor acoperite în timp de colaborarea noastră, astfel că ne bucurăm că acum putem să asigurăm unuia dintre cei mai importanți producători din industria de mobilă fondurile necesare pentru menținerea activă a  lanțului de producție, securizându-i necesarul de lichidități pentru activitatea curentă”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.

Contextul economic incert generat de pandemie – care a afectat atât canalele de distribuție (prin restricțiile de circulație),  cât și lanțul de aprovizionare – a reprezentat principala provocare a producătorului de mobilă pentru depășirea căreia a implementat mai multe măsuri de reducere a costurilor și de îmbunătățire a strategiilor de achiziție și de vânzări.

Ca urmare a acestor măsuri, Italsofa România a recuperat scăderile de vânzări înregistrate în perioada pandemiei și estimează pentru acest an o creștere a afacerilor în ciuda presiunilor puse pe industria de profil de scumpirea materiilor prime.

„După 20 de ani în România, Italsofa România continuă să reprezinte un activ strategic în care Natuzzi continuă să investească. Fluxul de comenzi al grupului în Europa se menține solid, iar facilitățile industriale din România sunt mai importante decât până acum pentru susținerea creșterii în regiunea EMEAI. Natuzzi este foarte satisfăcut de noua facilitate de finanțare oferită de EximBank care vine în sprijinul investițiilor și cash flow-ului pozitiv pe care Grupul le obține în această perioadă dificilă”, a spus Francesco Stasolla, directorul general al Italsofa România.

ITALSOFA ROMÂNIA, înființată în anul 2001 în urma unei investiții de peste 38 de milioane de dolari a grupului Natuzzi, deține o unitate de producție de peste 76.000 mp la Baia Mare unde lucrează peste 1.000 de angajați. Fabrica produce atât canapele, cât şi tâmplăria destinată prelucrării lemnului în semifabricate, peste 90% din producție fiind destinată exportului. Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri totală de 241 de milioane de lei și un profit de 7,8 milioane de lei. Natuzzi SpA (Natuzzi și, împreună cu subsidiarele, Grupul Natuzzi), fondată în 1959 de Pasquale Natuzzi, este una din cele mai renumite mărci în producția și distribuția de produse de design și mobilă de lux.

Natuzzi este listată la Bursa din New York din 13 mai 1993. În prezent, Grupul deține facilități de producție în România, China, Brazilia și Italia, are mai mult de 4.600 de angajați și o rețea de distribuție care acoperă mai mult de 100 de țări.

Articole recente

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

2 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

3 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

5 ore ago

Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică în urma furtunii de sâmbătă seară

Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică, după furtuna…

5 ore ago

Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu: “Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…

7 ore ago

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More