Categories: Fără categorie

Expert IT: Problemele de eficiență cu care se confruntă companiile românești pornesc de la lipsa investițiilor în instrumente de Business intelligence

Mai puțin de 20% dintre companiile mari și medii active în România folosesc instrumente de Business Intelligence, care le ajută să fie eficiente și profitabile, și mai ales să se adapteaze rapid modificărilor din piață. Raportat la un număr de aproximativ 11.000 de companii cele mai performante din economie, înregistrate ca mari și medii, potrivit datelor oficiale, numai una din cinci folosește, în prezent, instrumente de Business intelligence, arată o statistică a Cyberpro Consulting, companie care oferă consultanță pentru automatizarea și integrarea sistemelor informatice.

În lipsa investițiilor în soluții informatice adecvate, restul companiilor folosesc excesiv resursa umană și materială pentru a analiza un volum imens de date despre activitatea lor, generat de raportările clasice, care le răspund la întrebarea ce s-a întâmplat”, dar nu le arată și “de ce”. Astfel de rapoarte nu îi susțin pe manageri să ia decizii documentate, rapide și corecte pentru business-ul lor, existând de multe ori riscul ca instinctul și presupunerea să îi ghideze în luarea unor măsuri.

Soluțiile moderne de Business Intelligence, un set de aplicatii software și tehnologii destinate colectării, gestionării și analizării informatiilor provenite din diferite sisteme de gestiune a afacerii sau din alte baze de date, ajută companiile să facă afaceri în mod inteligent. Se pot conecta la aproape orice sursă de date din companie, inclusiv la sisteme simple de contabilitate sau fișiere excel. Pot arăta direcția unui business, îndeplinirea KPI-urilor, permit depistarea trendurilor și problemelor imediat ce apar. Principalul beneficiu comercial pe care îl furnizează este viteza de reacție atunci când este identificată o schimbare în piață.

“Primele companii care au implementat unelte de Business Intelligence în România au fost cele din domeniul financiar, urmate rapid de marile companii din retail și distribuție. Este însă îngrijorător faptul ca marea majoritate a companiilor medii și mari, în special cele cu capital românesc, folosesc puțin sau deloc unelte de Business Intelligence, iar asta se vede în rezultatele raportate”, declară Cristian Udrescu, managing director Cyberpro Consulting.

Companiile care folosesc Business Intelligence sunt reprezentanțe ale unora din străinătate (peste 60% dintre cazuri), ori managerii lor au aflat despre instrumente din presa străină (10% dintre cazuri), de la alți antreprenori (10% dintre cazuri), ori din prezentările furnizorilor de solutii IT (20% dintre cazuri). Cei mai mulți au luat pe loc decizia implementării Business Intelligence, ca o decizie absolut necesară îndeplinirii obiectivelor de business.  

“Am decis să investim într-un nou sistem informatic ERP (software general de gestiune și contabilitate integrate), precum și în upgradarea tool-urilor globale de Business Intelligence existente pentru a eficientiza o serie de procese interne și pentru a putea lua decizii de management mult mai rapid. Dacă înainte puteam face analiza în detaliu a afacerii doar la sfârșitul lunii, acum putem lua decizii în timp real, ceea ce ne oferă un major avantaj competitiv în piață,” a declarat Lucia Costea, cofondator și CEO SECOM, companie românească, lider de autoritate în soluții de medicină integrativă: suplimente alimentare, cosmetice, ceaiuri premium și consultanță naturopată, care susțin un stil de viață sănătos.

Practica arată că marile companii alocă anual 2-5% din cifra de afaceri pentru investiții în instrumente de Business Intelligence și 10-15%, o dată la 5-7 ani, în schimări majore de aplicații. Rezultatele, potrivit unor studii internaționale, se concretizează în creșterea veniturilor cu o treime, a eficienței operaționale cu 25% și a avantajului competitiv cu 10% în următorul an.

“Companiile românesti ar trebui să își propună și să aloce resurse pentru automatizarea proceselor, integrarea sistemelor, digitizare și unelte BI, care pot începe de la câteva mii de euro pe an, în funcție de prioritățile de business. Folosind inteligent resursele financiare, pot produce schimbări majore în activitatea lor și își pot îndeplini obiectivele de business”, precizează Cristian Udrescu.

Articole recente

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

4 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

4 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

5 ore ago

Bujduveanu: Transferul unei parcele din Piața Revoluției la MAI, retras de pe ordinea de zi a CGMB

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că retrage proiectul privind transferul unei suprafețe…

6 ore ago

Atac cibernetic declarat împotriva Naval Group: Constructorul de nave de război denunţă o “tentativă de destabilizare”

Constructorul de nave şi submarine francez Naval Group a fost, se pare, vizat de un…

6 ore ago

ANRE declanșează acțiuni de control privind plata compensațiilor către consumatori pentru nerespectarea indicatorilor de performanță

ANRE a dispus inițierea unei acțiuni de control la operatorii de distribuție concesionari, în ceea…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More