Update articol:
Explozie la Rafinăria Petromidia

KMG International: Starea celor doi colegi transferați la București este stabilă, fiind în comă indusă, conform procedurilor medicale pentru tratamentele de specialitate și alinarea durerilor

Explozie Petromidia

În urma incidentului de ieri, de pe platforma industrială Petromidia, patru colegi (trei din cadrul companiei Rompetrol Rafinare, unul, angajat al Rominserv), au fost spitalizați. Aceștia au fost internați la Spitalul Județean de Urgență Constanța, iar doi dintre ei au fost transferați, ulterior, către Spitalul Clinic de Urgență „Floreasca” București, după stabilizare și îngrijirile medicale de specialitate, potrivit unui comunicat de presă.

Compania precizează: “În ceea ce privește starea colegilor internați la Spitalul Județean de Urgență Constanța, vă anunțăm că o persoană (53 de ani, lucrător instrumentare și control) a fost deja externat, având răni minore.

Al doilea coleg (27 de ani, operator) a suferit o operație în zona șoldului și este în afara oricărui pericol. Acesta este stabil, conștient și ținut sub observație de medicii constănțeni în secția post-operatorie.

În acest moment, starea celor doi colegi transferați la București este stabilă, fiind în comă indusă, conform procedurilor medicale pentru tratamentele de specialitate și alinarea durerilor. Suntem alături de familiile acestora și cadrele medicale pentru a le asigura cele mai bune tratamente medicale.

Cel mai grav rănit dintre aceștia este colegul (53 de ani, operator) care a fost evaluat inițial cu arsuri pe 45% din suprafața corpului. Reevaluarea realizată în cursul serii de ieri a relevat faptul că arsurile sunt pe 30% din suprafața corpului.

Al doilea coleg (58 de ani, compresorist în cadrul rafinăriei) se află în unitatea medicală din capitală cu răni pe 25-30% din suprafața corpului.

Compania este alături de familiile tuturor colegilor și oferim sprijin în aceste momente de grea încercare. În același timp, Rompetrol Rafinare oferă sprijin autorităților de resort pentru o evaluare și investigare rapidă a cauzelor care au stat la baza incidentului de ieri.

Conform monitorizărilor realizate intern și de către autoritățile de mediu, în cursul zilei de ieri nu s-au înregistrat depășiri ale valorilor limită pentru indicatorii de mediu, iar norul de fum generat de incident s-a deplasat spre mare. Nu au fost afectate zonele populate din apropierea rafinăriei (orașul Năvodari, comuna Corbu și stațiunile turistice din zona limitrofă).

Procesele tehnologice sunt oprite, zona incidentului este securizată și monitorizată, nu există riscuri pentru angajați sau mediul înconjurător.”

BVB | Știri BVB

ELECTROAPARATAJ S.A. (ELJ) (29/07/2025)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) 22 Martie 2025-29 Iulie 2025

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (29/07/2025)

Indicatori operationali-cheie preliminari S1 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (29/07/2025)

Raport auditor S1 2025 - art. 108 Legea 24/2017 (R)

Premier Energy PLC (PE) (29/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 30.07.2025 - 29.08.2025

ROMCARBON SA (ROCE) (29/07/2025)

Finalizare procedura de dizolvare si lichidare voluntara Recyplat Ltd