Patru persoane au fost rănite – două au suferit arsuri, iar două au traumatisme – în urma unu incendiu izbucnit luni la o fabrică de prelucrare a lemnului din Sebeş, conform informaţiilor transmise de IGSU. Un al doilea elicopter SMURD a fost mobilizat pentru preluarea victimelor. Pacienţii cu arsuri vor fi duşi la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Iaşi.
UPDATE – Unul dintre răniții cu arsuri va fi transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara, iar un alt pacient, care prezintă un traumatism craniocerebral și arsuri, va fi dus la Spitalul Județean de Urgență Mureș, urmând ca, după acordarea îngrijirile de specialitate, să fie transferată la Spitalul de Urgență “Bagdasar-Arseni” din București, tot cu un elicopter SMURD.
UPDATE – Al doilea elicopter SMURD a fost mobilizat pentru preluarea victimelor.
UPDATE – ”Până în acest moment au fost identificate patru victime conştiente: două dintre acestea prezintă arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corporală şi vor fi transportate la spital, iar alte două, care au suferit traumatisme, primesc îngrijiri medicale la faţa locului. La intervenţie este prezent şi un elicopter SMURD”, transmite IGSU.
………….
”Detaşamentul de pompieri Sebeş intervine pentru stingerea unui incendiu in mun. Sebeş, str. Mihail Kogălniceanu”, a anunţat ISU Alba. Conform informaţiilor preliminare, 2 persoane ar fi suferit arsuri. Incendiul a izbucnit în urma unei explozii produse la fabrică. Pentru gestionarea eficientă a situaţiei, la nivelul judeţului Alba a fost activat Planul Roşu de Intervenţie.