International

Explozii la un depozit de muniţii la o bază rusă din Crimeea: ‘Un act de sabotaj’ (Ministerul rus al Apărării)

Exploziile produse marţi dimineaţă la un depozit de muniţii dintr-o bază rusă din Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, au drept cauză un ‘un act de sabotaj’, a indicat armata rusă într-un comunicat, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Depozitul militar situat în apropiere de Djankoi, în nordul Crimeii, ‘a fost distrus în dimineaţa zilei de 16 august în urma unui act de sabotaj’, potrivit comunicatului, citat de agenţiile ruse de presă, care nu precizează cine sunt cei responsabili de aceste acţiuni.

‘Un număr de infrastructuri civile, printre care o linie de înaltă tensiune, o centrală electrică, o linie de cale ferată, precum şi mai multe case au fost de asemenea avariate’, detaliază armată rusă.

Potrivit Ministerului rus al Apărării, focul s-a declanşat în jurul orei 03:15 GMT într-un depozit de muniţii temporar la o bază rusă din apropierea localităţii Maiskoie, districtul Djankoi, provocând o explozie.

Guvernatorul prorus al Crimeii, Serghei Aksionov, care s-a deplasat la faţa locului, a indicat că doi civili au fost răniţi, în timp ce administraţia aşezării din apropiere a organizat evacuarea locuitorilor.

Până în prezent, peste 3.000 de persoane au fost evacuate din localitatea Maiskoe, din apropierea respectivei baze, potrivit EFE.

Reacţionând la aceste explozii din Crimeea, Andrii Iermak, şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, a salutat într-o postare pe Telegram o ‘operaţiune de “demilitarizare” efectuată cu minuţiozitate şi precizie de către armata ucraineană’, operaţiune ce va continua – potrivit lui – ‘până la eliberarea completă a teritoriilor ucrainene’.

‘Dimineaţa în apropiere de Djankoi a început cu explozii’, a constatat la rândul său pe Twitter consilierul şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, Mihailo Podoliak.

‘Crimeea într-o ţară normală înseamnă Marea Neagră, munţi, vacanţă şi turism. Dar Crimeea ocupată de ruşi înseamnă explozii la depozite de muniţii şi un risc ridicat de deces pentru invadatori şi hoţi’, a spus el.

Acest incident intervine la o săptămână după detonarea muniţiei destinată aviaţiei militare la un depozit situat pe aerodromul militar din Saki, în vestul Crimeii.

Acele explozii s-au soldat cu un mort şi mai mulţi răniţi şi distrugerea a cel puţin opt avioane de luptă, conform unor media internaţionale.

Crimeea, peninsulă a Ucrainei anexată în 2014 de Moscova, se află în prima linie a ofensivei militare declanşate de Rusia împotriva vecinului său ucrainean din 24 februarie.

Avioane ruseşti decolează aproape zilnic din Crimeea pentru a lovi ţinte în regiunile aflate sub controlul Kievului, în timp ce mai multe zone din această peninsulă sunt situate în raza de acţiune a tunurilor şi dronelor ucrainene.

În pofida conflictului, Crimeea rămâne un important loc de vacanţă pentru numeroşi ruşi care continuă să profite de vară pe plajele sale.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

9 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

9 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

9 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

9 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More