International

Export de grâu: SUA speră că India va reveni asupra interdicţiei sale

Statele Unite speră că India va reveni asupra decizia de a interzice exporturile de grâu, ceea ce accentuează penuria acestei mărfuri în lume, a afirmat luni ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, în ajunul unor reuniuni ministeriale de la New York privind securitatea alimentară, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Încurajăm ţările să nu restricţioneze exporturile, deoarece credem că orice restricţii asupra exporturilor vor exacerba penuriile alimentare”, a declarat Linda Thomas-Greenfield într-o conferinţă de presă virtuală.

“India va fi una din ţările participante la reuniunea noastră (joi) din Consiliul de Securitate şi sperăm că, auzind preocupările exprimate de alte ţări, va putea reconsidera această poziţie” de interdicţie, a spus diplomata americană.

Această sesiune a Consiliului de Securitate al ONU, care va fi prezidată de secretarul de stat american Anthony Blinken, va beneficia de participarea mai multor miniştri, printre care Vellamvelly Muraleedharan, ministrul de stat pentru afaceri externe. India ocupă un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU.

Al doilea mare producător de grâu din lume, India a anunţat sâmbătă că va interzice exporturile acestei mărfuri, fără autorizaţie specială din partea guvernului, în faţa unei scăderi a producţiei sale, în special din cauza valurilor de căldură extreme.

New Delhi, care se angajase anterior să furnizeze grâu ţărilor fragile cândva dependente de exporturile din Ucraina, a explicat că doreşte să asigure “securitatea alimentară” pentru cei 1,4 miliarde de locuitori ai Indiei.

Într-o vizită de două zile la New York, Anthony Blinken a prevăzut să organizeze miercuri într-o sală a ONU o altă reuniune tot legată de securitatea alimentară în lume şi, de asemenea, cu participarea miniştrilor.

Această sesiune are ca obiectiv “să reunească ţări pentru a examina care dintre ele ar putea contribui la acoperirea deficitului” de grâu provocat în lume de invazia Ucrainei de către Rusia, doi mari exportatori ai acestei mărfuri, a precizat Linda Thomas-Greenfield.

Trebuie să vedem “cum ar putea aceste ţări să ajute la acoperirea deficitului şi, de asemenea, să avem în jurul mesei statele care au nevoie de sprijinul ţărilor care pot acoperi deficitul”, a adăugat ea.

Ambasadoarea a precizat că Statele Unite ar putea fi cu siguranţă incluse printre aceste ţări şi că sunt deja în curs discuţii cu fermierii americani pe acest subiect.

Cursul grâului au doborât luni un record la închiderea pieţei europene din cauza deciziei de interdicţie a Indiei.

Pe pieţele mondiale, şocul este cu atât mai grav cu cât India a exportat 7 milioane de tone în 2021 şi conta pe 10 milioane anul acesta, apărând ca una dintre posibilele alternative la grâul ucrainean.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

4 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

4 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

5 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

5 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

5 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More