Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa Pixabay
Cantităţile de motorină exportate zilnic de Rusia au scăzut cu 28% în primele 20 de zile din septembrie, înainte ca Guvernul de la Moscova să anunţe interzicerea livrărilor de carburant peste hotare, în încercarea de a ţine sub control preţurile pe piaţa internă, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, companiile petroliere ruseşti au exportat, în medie, 65.700 de tone de motorină pe zi în perioada 1-20 septembrie pe calea ferată sau via porturile maritime. Comparativ, în luna august exporturile de motorină ale Rusiei s-au situat, în medie, la 91.800 de tone pe zi.
Rusia, cel mai mare exportator mondial de motorină, a şocat pieţele mondiale săptămâna trecută prin anunţul unei interdicţii temporare a exporturilor de motorină, în încercarea de a ţine sub control preţurile care au explodat pe piaţa internă. Restricţiile au intrat în vigoare pe data de 21 septembrie şi nu au o dată precisă la care ar urma să expire.
Bloomberg precizează că scăderea exporturilor de motorină înainte de anunţarea embargoului coincide cu perioada în care au loc lucrări sezoniere de mentenanţă la rafinăriile din Rusia, lucrări care ar urma să se prelungească până la mijlocul lunii octombrie. Producţia de motorină a Rusiei a scăzut şi ea până la 230.000 de tone pe zi în primele 20 de zile ale lunii septembrie, cel mai scăzut nivel înregistrat după luna mai.
La diminuarea exporturilor a contribuit şi faptul că anumite livrări de motorină au fost reorientate spre piaţa internă. Chiar dacă cea mai mare parte din motorina rusească rămâne de obicei acasă, în perioada 1-20 septembrie companiile de rafinare au majorat livrările zilnice către clienţii interni cu aproape 2% până la 157.000 de tone.
În condiţiile în care explozia preţurilor la motorină ameninţa campania de recoltare şi inflaţia din Rusia, Guvernul de la Moscova a trecut de la recomandări facultative la restricţii legale cu privire la exporturile de motorină. Totuşi sunt prevăzute şi unele excepţii de la embargou, precum livrări minore pentru parteneri comerciali din fostele republici sovietice, livrări în scop umanitar şi livrări care au deja documente de încărcare şi au fost acceptate de operatorii Transneft PJSC Russian Railways JSC. De asemenea, Guvernul de la Moscova a exclus şi păcura şi alte produse distilate medii de la embargoul la export, potrivit unui decret publicat luni în Monitorul Oficial.
Acțiunile vor fi retrase de la cotația bursei din Hong Kong pe 25 august Listată…
Atacurile cu drone ale Ucrainei vizează infrastructura energetică rusă Vicepreședintele SUA afirmă că Rusia a…
Cele mai mari bănci din Statele Unite fac lobby intens pentru introducerea unor standarde naţionale…
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat la NBC News că „nu a auzit”…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat duminică, la Râmnicu Vâlcea, că legislația va fi modificată…
Gruparea islamistă palestiniană Hamas l-a acuzat duminică pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că vine cu…
This website uses cookies.
Read More