Tehnologie

Facebook, amendă record în SUA de 5 miliarde dolari, pentru încălcarea dreptului la confidenţialitate al utilizatorilor

Reţeaua de socializare Facebook Inc va plăti în SUA o amendă record, de cinci miliarde dolari, pentru închiderea unei investigaţii privind încălcarea dreptului la confidenţialitate al utilizatorilor, a anunţat miercuri Comisia Federală pentru Comerţ (FTC), transmit BBC, Reuters şi site-ul cityam.com, potrivit Agerpres.

De asemenea, compania americană va înfiinţa un comitet independent pe probleme legate de confidenţialitate, care nu va fi sub controlul directorului general al Facebook, Mark Zuckerberg. În plus, Facebook a fost de acord să consolideze supervizarea aplicaţiilor terţilor.

Reprezentanţii Facebook nu au comentat informaţia.

FTC a stabilit că anumite politici ale Facebook au încălcat reglementările împotriva practicilor frauduloase, în special instrumentul de recunoaştere facială. De asemenea, reţeaua de socializare nu a anunţat că numerele de telefon colectate pentru autentificare for fi folosite pentru publicitate.

“În pofida promisiunilor repetate către miliardele sale de utilizatori globali că pot controla modul în care informaţiile personale sunt împărtăşite, Facebook a subminat alegerile consumatorilor”, a declarat preşedintele FTC, Joe Simons.

FTC a investigat acuzaţiile potrivit cărora compania de consultanţă politică cu sediul la Londra, Cambridge Analytica, care a lucrat pentru campania prezidenţială din 2016 a lui Donald Trump, ar fi obţinut în mod necorespunzător datele a circa 87 de milioane de utilizatori Facebook.

Amenda primită de Facebook “este una din cele mai mari impuse vreodată unei companii pentru încălcarea dreptului la confidenţialitate al consumatorilor şi este de aproape 20 de ori mai mare decât orice amendă acordată pe plan mondial”, a apreciat Comisia Federală pentru Comerţ.

Amenda vine după ce, luna trecută, Congresul SUA a anunţat o amplă investigaţie privind rolul marilor companii din sectorul tehnologic, inclusiv Google, Facebook, Amazon, Apple, pentru a determina dacă ele au sufocat concurenţa.

Investigaţia este primul indiciu important că oficialii americani vor să reglementeze giganţii din domeniul tehnologiei, care sunt din ce în ce mai criticaţi pentru poziţia lor dominantă pe piaţă şi protecţia insuficientă a datelor cu caracter personal. 

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

o oră ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

4 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

4 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

4 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

4 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More