Falimentul nu e un capăt de drum. România are nevoie de mai multă libertate economică, nu de mai multe interdicții (Florin Cîțu)

Eșecul nu e crimă. E un motor al progresului.

În România se discută o lege care ar transforma falimentul într-o vină aproape penală. Concret: dacă firma ta ajunge în insolvență și instanța decide că ai greșit, nu vei mai putea înființa o altă societate timp de 5 ani.

Pe hârtie pare tehnic. În realitate, e simplu: ai eșuat o dată, ești scos din joc pe termen lung.

De ce e o idee greșită?

Libertatea economică e fundamentală. Dacă îți asumi riscuri cu banii tăi, ai dreptul să încerci de câte ori vrei. Rolul statului nu e să decidă cine are voie să joace, ci să protejeze proprietatea și regulile de bază.

Falimentul este o lecție. Marile economii s-au construit pe cultura „a doua șansă”. În SUA, mulți antreprenori de succes au eșuat de câteva ori înainte să reușească. În România, o interdicție de 5 ani ar bloca oameni care poate tocmai atunci au învățat cum să facă lucrurile mai bine.

Riscăm să încurajăm șmecheria, nu inițiativa. Dacă antreprenorii onești sunt scoși de pe piață, rămân doar cei conectați la stat, la contracte publice și la aranjamente. Exact modelul pe care ar trebui să-l spargem.

Confuzia periculoasă: faliment ≠ fraudă. Falimentul este o consecință naturală a pieței. Unele idei merg, altele nu. Frauda e cu totul altceva – e intenția de a înșela. Să le tratezi la fel înseamnă să lovești în antreprenorii corecți și să lași neatinsă problema reală.

În loc să punem bariere, ar trebui să încurajăm oamenii să încerce. Da, uneori, vor eșua. Dar tocmai acest proces face ca ideile bune să rămână și economia să crească.

Falimentul nu e un capăt de drum. Este un pas firesc din care se învață.
România are nevoie de mai multă libertate economică, nu de mai multe interdicții.