Comunicate de presa

Farmec extinde campania „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine” la nivel național

Farmec, producător român de cosmetice, extinde la nivel național, în toate magazinele proprii, campania de responsabilitate socială Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”. Începând cu luna aprilie, clienții vor putea recicla ambalajele din hârtie, plastic, sticlă și aluminiu ale produselor din portofoliul Farmec la punctele de colectare dedicate din magazinele Farmec și Gerovital din toată țara, potrivit unui comunicat de presă.

„Suntem unul dintre puținii producători din România care oferă clienților săi posibilitatea de returnare a ambalajelor produselor pe care le-au folosit. Ne propunem să limităm cât mai mult impactul activității noastre asupra mediului prin integrarea principiilor economiei circulare, așa cum este închiderea ciclului de viață al produselor odată cu recuperarea ambalajelor pe care le punem pe piață. Vrem să contribuim astfel la un mediu mai curat împreună cu clienții noștri, pe care îi încurajăm să fie responsabili alături de noi”, a declarat Andra Șumandea, Specialist Marketing.

Campania „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine” a fost lansată sub formă de program-pilot în 2020, în cinci magazine de brand Farmec și Gerovital din Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Oradea. În total, peste 5.200 de ambalaje au fost aduse de consumatori, colectate și reciclate în mod responsabil în magazinele incluse în program, într-un an în care programul magazinelor a fost deseori restricționat ca urmare a pandemiei. Feedbackul pozitiv primit de la consumatori în magazine și în social media despre proiectul-pilot a fost un semnal important în decizia de a extinde programul la nivel național și a dezvolta mai multe activități în cadrul acestei campanii.

Toate cele 8 magazine Farmec și 22 de magazine Gerovital, precum și magazinul în franciză din Pitești, sunt incluse în campanie. Acestea sunt dotate cu puncte de colectare pentru ambalajele de hârtie și carton (cutii de cremă), de plastic (recipiente de cremă, șampon, gel de duș sau produse de curățenie din gamele Nufăr și Triumf), de sticlă (borcane de cremă) și de metal (doze de spray). Pentru a putea fi reciclate, recipientele trebuie golite de conținut, clătite și curățate de clienții care le aduc în magazine.

În plus, la fiecare patru ambalaje reciclate, clienții primesc un produs cadou din partea Farmec, pe baza unui cartonaș unde se cumulează câte o ștampilă la fiecare ambalaj returnat.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

9 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

10 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

11 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

11 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

12 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More