Directorul executiv al Agenţiei Internaţionale a Energiei (AIE), Fatih Birol, a declarat marţi că a discutat cu reprezentanţii mai multor instituţii despre integrarea României pe piaţa internaţională de energie şi a precizat că în perioada următoare ar putea fi anunţate “veşti bune” privind o apropiere instituţională între AIE şi România.
Întrebat despre provocările din perioada următoare, acesta a precizat că securitatea energetică ocupă locul I între “durerile de cap ale guvernelor”.
Directorul executiv al AIE a mai afirmat că definiţia securităţii energetice este în schimbare. “În trecut ne refeream la petrol şi gaze şi în continuare există probleme pe agendă, dar pe lângă riscurile tradiţionale vin cele noi, precum securitatea electricităţii”, a subliniat Birol.
În opinia sa, “intrăm în epoca electricităţii”, deoarece economiile sunt din ce în ce mai mult electrificate, la fel ca sectorul transporturilor şi gospodăriile populaţiei.
Referitor la sectorul energiei nucleare, reprezentantul AIE a avertizat că Europa a făcut “o greşeală monumentală” când a întors spatele acestui tip de energie. Cu toate acestea, România a fost evidenţiată ca fiind una dintre puţinele ţări care nu au luat decizii de reducere a capacităţilor sale de energie nucleară.
În ceea ce priveşte gazele naturale, Fatih Birol a afirmat că începând cu anul 2026 vor fi volume uriaşe pe piaţă provenite din SUA, Canada, Australia sau Qatar. Această creştere semnificativă a ofertei va duce la scăderea preţurilor şi implicit la creşterea competitivităţii.
“Este foarte important să remarcăm că România trebuie să valorifice la maximum Neptun Deep. Practic producţia trebuie utilizată pentru a genera electricitate sau pentru a exporta, dar oricum analizele făcute arată că producţia din Neptun Deep va oferi economiei româneşti încă 2 miliarde de euro pe an valoare adăugată”, a mai spus directorul executiv al Agenţiei Internaţionale a Energiei, Fatih Birol.
Acesta a fost prezent marţi la prima ediţie a Delphi Economic Forum, desfăşurată în premieră la Bucureşti. Delphi Economic Forum este una dintre cele mai influente platforme europene dedicate dialogului strategic şi cooperării regionale. Evenimentul a adus împreună lideri din mediul politic, economic, academic şi din societatea civilă, într-un moment în care Europa Centrală şi de Sud-Est joacă un rol tot mai important în conturarea agendei europene privind securitatea, sustenabilitatea şi competitivitatea.