Afaceri

F&B Business Accelerator: program pentru startup-urile din FMCG și ospitalitate

Acceleratorul HoReCa Business Accelerator, organizat de Hospitality Culture Institute, devine F&B Business Accelerator și dezvoltă cele trei verticale ale programului de sprijin pentru antreprenori în grupe distincte: produse, servicii și tehnologie.

Astfel, F&B Business Accelerator, prezentat de UniCredit Bank, se va desfășura în următoarele 10 luni și va avea trei grupe: o cohortă dedicată sectorului produselor FMCG  (septembrie – decembrie 2021), una pentru conceptele de servire a produselor, ceea ce popular cunoaștem ca și HoReCa (ianuarie – martie 2022) și un program pentru startup-urile de tehnologie pentru industria ospitalității (aprilie – iunie 2022).

„Decizia de a dezvolta acceleratorul lansat în anul 2019, ajuns la cea de-a treia ediție, vine ca urmare a cererii în creștere din partea antreprenorilor în program și din dorința de a furniza cât mai mult conținut specific fiecărei verticale în parte. Continuăm parteneriatul cu UniCredit Bank din cohorta 2 și astfel putem oferi participanților conținut relevant din zona de business planning, financing și digitalizare,” a declarat Robert Agarici, project manager F&B Business Accelerator.

Rebrandingul de la un program adresat industriei HoReCa la F&B Business Accelerator are la bază dorința Hospitality Culture Institute de a lărgi aria de adresabilitate și de a reflecta mai bine beneficiile oferite dezvoltării ecosistemului antreprenorial din România. Dacă pană în această ediție programul a beneficiat de aportul a aproximativ 30 de traineri și mentori, acum, fiecare grupă va avea peste 50 de “profesori”.

Cea de-a treia ediție aduce o experiență nouă de învățare și mai mult conținut educațional antreprenorial prin parteneriatul cu EA – The Entrepreneurship Academy, ce va furniza un curs condensat pentru participanții din accelerator. De asemenea, prin parteneriatul cu startupul tech Metabeta, experiența înscrierii și a jurizării aplicațiilor a fost îmbunătățită.

Echipele de antreprenori selectate în programul  F&B Business Accelerator vor avea parte de un bootcamp de 5 zile la RubikHUB Piatra Neamț, cu sesiuni de mentorat, training-uri și interacțiune 100% offline.

Prima cohortă din F&B Business Accelerator va fi dedicată sectorului produselor FMCG, iar firmele pot aplica pentru a fi selectate în accelerator până la data de 25 octombrie.

Pe lângă finanțare, firmele și echipele care creează un model de business bazat pe produse alimentare au nevoie să înțeleagă care este piața potențială, cine este clientul ideal, cum și unde să-și vândă produsul și cum să-și organizeze distribuția.

În premieră, Acceleratorul va organiza o sesiune de Pitching cu buyeri din categoriile de fresh și ultra-fresh de la cele mai mari rețele de hypermarketuri și cash&carry prezente în piață. Vor primi feedback 1 la 1 de la cei care analizează și decid listarea, apariția unui produs pe rafturile magazinelor la nivel național.

Camerele de comerț bilaterale romano-britanice, româno-franceză și polono-română vor susține workshopuri despre internaționalizare și despre oportunitățile pe care piețele externe le reprezintă pentru sectorul de producție românesc.

Macromex, unul dintre cei mai importanți distribuitori și producători la nivel național se alătură programului anul acesta și oferă posibilitatea unui start-up să-și introducă produsul în oferta sa națională pentru un feedback direct de la cumpărători. În același timp, CEO-ul companiei, Albert Davidoglu, va face parte din juriul și din echipa de mentori ai programului.

Antreprenorii înscriși în F&B Business Accelerator vor avea acces la un mentor pentru fiecare business, care îi va ghida și le va oferi feedback pe toată perioada programului de accelerare, vor primi 100 de ore de workshopuri, ținute de către profesioniști de top și vor participa la un pitch de finanțare cu cei mai importanți investitori și finanțatori din România.

Înscrierea în prima cohortă a F&B Business Accelerator se poate face AICI.

Articole recente

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut vineri la 6,64% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum…

9 minute ago

Guvernul Ungariei vrea să proteje industria şi locurile de muncă după acordul comercial SUA-UE

Guvernul Ungariei elaborează planuri pentru a proteja locurile de muncă şi industria ţării, după acordul…

12 minute ago

Inundațiile din Suceava: sute de dosare de daună au fost deja deschise. Procesul este în plină desfășurare (UNSAR)

Proprietarii locuințelor asigurate din Județul Suceava care au fost afectate de inundațiile din ultimele zile…

14 minute ago

Preşedintele Trump ordonă construirea unei săli de bal uriaşe la Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump, care remodelează Casa Albă după gusturile sale, va adăuga o sală…

41 de minute ago

Ministrul de Externe cere Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei din faţa unei clădiri publice

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a solicitat Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei arborat în…

44 de minute ago

Iranul respinge acuzaţiile de tentative de “asasinat şi răpiri” în străinătate aduse de SUA şi alte ţări occidentale

Iranul a respins acuzaţiile de tentative de "asasinat şi răpiri" în străinătate pe care i…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More