Update articol:

FBI a deschis o anchetă împotriva fostului şef al Centrului naţional pentru combaterea terorismului (media)

FBI a deschis o anchetă împotriva fostului şef al Centrului naţional pentru combaterea terorismului (media)
 - poza 1 Joe Kent

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a deschis o anchetă împotriva fostului şef al Centrului naţional pentru combaterea terorismului, care şi-a dat demisia marţi în semn de protest faţă de războiul declanşat împotriva Iranului, relatează joi mai multe media americane, între care publicaţia The New York Times şi postul de televiziune CBS, potrivit AF.

Conform acestor media, FBI a deschis o anchetă împotriva lui Joe Kent pentru presupuse scurgeri de informaţii clasificate, precizează Agerpres.

Ancheta ar fi fost iniţiată încă înainte ca el să-şi fi dat demisia, mai scrie presa de peste Ocean.

“Nu pot susţine, în deplină conştiinţă, războiul care se desfăşoară în prezent în Iran”, a anunţat marţi directorul Centrului naţional de combatere a terorismului în scrisoarea sa de demisie adresată preşedintelui Donald Trump şi pe care a distribuit-o pe platforma X.

“Iranul nu reprezenta nicio ameninţare iminentă pentru naţiunea noastră şi este clar că am început acest război sub presiunea Israelului şi a puternicului său lobby american”, susţine Joe Kent, fost soldat în trupele speciale.

Donald Trump a reacţionat, declarând din Biroul Oval că Joe Kent este “foarte slab în ceea ce priveşte securitatea” şi că demisia sa este “un lucru bun”.

Joe Kent fusese numit de Donald Trump să conducă Centrul responsabil de analizarea şi coordonarea răspunsului american la ameninţările teroriste, iar în această calitate deţinea funcţia de consilier principal al preşedintelui SUA pe probleme de combatere a terorismului, notează AFP.