International

FBI arestează o judecătoare pentru că a “obstrucţionat” arestarea unui migrant

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a arestat o judecătoare pentru “obstrucţionarea” unei operaţiuni de reţinere a unui migrant, anunţat vineri directorul FBI, ceea ce marchează o escaladare a luptei administraţiei Donald Trump cu aparatul judiciar, relatează France Presse, potrivit Agerpres.

“Chiar acum, FBI a arestat-o pe judecătoarea Hannah Dugan din Milwaukee, în Wisconsin”, un stat din regiunea Marilor Lacuri, a declarat pe X Kash Patel, înainte ca postarea să fie eliminată de pe platformă.

“Estimăm că judecătoarea Dugan le-a distras atenţia în mod intenţionat agenţilor (de la poliţia de imigrare) de la individul care trebuia să fie arestat în tribunalul său, permiţând acestuia, un migrant clandestin, să scape de arestare”, a adăugat el, precizând că migrantul a fost în cele din urmă arestat, după ce agenţii au alergat după acesta.

Numirea lui Kash Patel la conducerea poliţiei federale la începutul anului s-a făcut cu o puternică opoziţie din partea democraţilor, care se temeau ca acest fidel al lui Donald Trump ar putea să folosească FBI pentru a se “răzbuna pe inamicii politici ai acestuia”, potrivit afirmaţiei influentului senator democrat Dick Durbin.

De la revenirea miliardarului republican la Casa Albă, la sfârşitul lunii ianuarie, numeroase ordine executive şi alte măsuri – în special în domeniul imigraţiei – au fost respinse de justiţie.

Administraţia Trump a decis în schimb să se angajeze într-o confruntare cu aparatul judiciar şi recent doi judecători au indicat în două dosare diferite disimularea, chiar reaua credinţă, de care guvernul ar fi dat dovadă faţă de tribunalele care se opun politicii sale de expulzări în masă.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

3 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

3 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

7 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More