Arderile ilegale de deşeuri sunt una dintre cauzele care participă la depăşirea poluanţilor, mai ales pe timpul nopţii, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
Ministrul de resort se află în această după amiază, în Sinteşti, judeţul Ilfov, unde peste 100 de lucrători din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Poliţiei şi Jandarmeriei au descins pentru a controla diverse obiective din zonă unde sunt arse ilegal deşeuri.



Oficialul a adăugat că amenzile în cazul arderilor ilegale de deşeuri sunt eficiente până la un punct şi că, probabil, este nevoie de o înăsprire a legislaţiei.
“Dacă vorbim de Răcari, de Sinteşti, de Călăraşi sau de Giurgiu unde sunt nişte probleme mai mari, pentru astfel de zone nu poţi rezolva problemele decât cu nişte măsuri extraordinare. Probabil că şi legislaţia are anumite limite. Legislaţia în România, când a fost scrisă, nu a fost scrisă imaginându-şi legiuitorul că vom putea găsi vreodată sute de metri pătraţi de terenuri cu deşeuri incendiate. Probabil că e nevoie de o înăsprire a legislaţiei. Codul penal prevede sancţiuni pentru astfel de infracţiuni de mediu, atâta timp cât ele pun în pericol sănătatea populaţiei. Cine incendiază ilegal deşeuri în România ar trebui să ajungă direct în puşcărie”, a afirmat ministrul Mediului.
Controalele din Sinteşti nu sunt primele din acest an. cea mai recentă acţiune de acest fel a avut loc pe data de 25 octombrie, atunci când Garda de Mediu a anunţat că a identificat posibila sursă de poluare a aerului din zonă, ce a dus la înregistrarea unor valori peste medie ale poluanţilor, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, şi anume o topitorie ce nu funcţiona în perioada controlului, dar pentru care fusese aplicată anterior o sancţiune.