International

Fed a majorat din nou dobânda de referinţă, iritându-l pe şeful SUA, Donald Trump

Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat miercuri dobânda de referinţă pentru a patra oară în acest an, dar a previzionat că anul viitor vor fi mai puţine creşteri ale costului creditului, semnalând că înăsprirea politicii monetare de apropie de final, pe fondul volatilităţii de pe pieţele financiare şi a încetinirii creşterii economiei mondiale, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Decizia de a majora din nou dobânda de referinţă îl va supăra probabil pe şeful statului american, Donald Trump, care a atacat în mod repetat Banca Centrală a SUA pentru înăsprirea politicii monetare din acest an deoarece ar afecta economia.

În urma deciziei anunţată miercuri seară, dobânda de referinţă a Fed a fost majorată cu un sfert de punct până la intervalul cuprins între 2,25% şi 2,50%, cel mai înalt nivel din ultimii 10 ani.

Economia SUA înregistrează un ritm solid de creştere iar piaţa forţei de muncă continuă să se îmbunătăţească. Vor fi necesare “unele” creşteri graduale ale dobânzii, se arată în comunicatul Fed, o schimbare subtilă care sugerează că instituţia se pregăteşte să oprească majorarea costului creditului.

Într-o declaraţie emisă după ultima şedinţă de politică monetară din acest an, Rezerva Federală a SUA apreciază că riscurile la adresa economiei “sunt destul de echilibrate” dar instituţia “va continua să monitorizeze evoluţiile economice şi financiare globale şi va evalua implicaţiile lor asupra perspectivelor economice”.

Oficialii Fed estimează că rata dobânzii va fi majorată de două ori în 2019 şi o dată în 2020, prognoza arătând o rată medie a dobânzii de 3,1% la finalul lui 2020 şi 2021. 

În previziunile din septembrie, Rezerva Federală a SUA se aştepta ca rata dobânzii să fie majorată de trei ori în 2019 şi o dată în 2020. Schimbarea reflectă eroziunea încrederii în perspectivele primei economii mondiale.

PIB-ul SUA ar urma să crească cu 2,3% în 2019 şi cu 2% în 2020, uşor mai slab decât a anticipat Fed în septembrie. 

Rata şomajului, în prezent la 3,7%, cel mai redus nivel din ultimii 49 de ani, ar urma să scadă la 3,5% anul viitor şi să urce la 3,6% în 2020.

Inflaţia, care a atins anul acesta ţinta Fed de 2%, ar urma să scadă la 1,9% anul viitor, faţă de 2% cât se previziona în septembrie.

Articole recente

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile dronelor în Polonia

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni vineri pentru a discuta despre incursiunile…

o oră ago

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat

Fostul şef de stat brazilian de extremă dreapta Jair Bolsonaro a fost condamnat joi la…

o oră ago

SUA: Echipa lui Trump sporeşte securitatea după asasinarea lui Charlie Kirk (WSJ)

Echipa preşedintelui american Donald Trump a început să întărească măsurile de securitate în urma asasinării…

2 ore ago

CNBC: Economia Franţei se confruntă cu un risc major, dincolo de turbulenţele politice

După ce prim-ministrul Franţei a fost demis prin vot parlamentar, un succesor a fost instalat…

2 ore ago

Consiliul de Securitate al ONU condamnă atacurile din Qatar, fără a numi Israelul

Consiliul de Securitate al ONU a condamnat joi recentele atacuri împotriva Qatarului şi a făcut…

2 ore ago

Exerciţii militare: Rusia cere Poloniei să redeschidă graniţa cu Belarus

Rusia a cerut joi Poloniei să îşi reconsidere decizia de a închide graniţa cu Belarus,…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More